Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Decizia privind aderarea deplină a Bulgariei și a României la spațiul Schengen a fost întocmită

Potrivit unor informații neoficiale, președinția ungară a Consiliului UE a pregătit decizia pentru admiterea deplină a Bulgariei și României în Schengen. În proiectul de document, este statuat că de la 1 ianuarie 2025 controalele la frontierele terestre interne cu și între Bulgaria și România vor fi eliminate, relatează BNT. De asemenea, se reamintește faptul că din 31 martie 2024, ca un prim pas al aderării celor două țări la Schengen, au fost eliminate controalele la frontierele interne aeriene și maritime cu și între cele două țări. 

Documentul va fi discutat pe 27 noiembrie în cadrul unei reuniuni a ambasadorilor UE și va fi votat în cele din urmă în cadrul reuniunii miniștrilor de interne ai UE din 12 decembrie de la Bruxelles.

Potrivit unor surse din cadrul președinției maghiare a Consiliului UE, nu se așteaptă alte observații din partea statelor membre, ceea ce înseamnă că decizia va fi adoptată. Țările de Jos au confirmat, de asemenea, că nu au obiecții, dar înainte de votul din 12 decembrie trebuie să existe un acord formal din partea parlamentului național al țării.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Natalia Kiselova și Kenneth Mertens

Președintele Parlamentului s-a întâlnit cu ambasadorul SUA în Bulgaria, Kenneth Mertens

Președintele Adunării Naționale, Natalia Kiselova, a avut discuții cu ambasadorul SUA în Bulgaria, Kenneth Mertens. Kiselova a exprimat condoleanțelle în nume propriu și în numele celei de-a 51-a Adunări Naționale, rudelor cetățenilor americani uciși în..

publicat în 14.01.2025 la 07:00
Natalya Kiselova

Natalia Kiselova: 50% sunt șansele de a forma un guvern regulamentar

„ Probabilitatea de a forma un guvern regulamentar este de 50%. Asta am spus înainte de Anul Nou, asta cred și astăzi, procentele nu au crescut. ”, a declarat președintele Parlamentului, Natalia Kiselova, pentru bTV.  În momentul de față sunt 8..

publicat în 13.01.2025 la 14:00

DPS-Dogan discută acordul de management cu GERB-SDS, BSP-Stânga Unită și Există un Astfel de Popor

Grupul parlamentar Democrație, Drepturi și Libertăți - DPS (DPS-DPS) a primit de la echipele celor trei partide versiunea finală a unui acord de obținere a unei majorități parlamentare pentru punerea în aplicare a unui program de guvernare Conducerea..

publicat în 12.01.2025 la 18:00