În Bulgaria există pește din belșug. În plus, Bulgaria are un nivel european foarte ridicat de prelucrare, a declarat pentru Radioul Național Dr. Yordan Gospodinov, director executiv al Asociației producătorilor de pește din Bulgaria și președinte al Consiliului consultativ pentru Marea Neagră, în ajunul Zilei Sfântului Nicolae - sărbătoarea pescarilor și marinarilor.
Peștele din Marea Neagră se numără printre peștele de cea mai bună calitate pentru Europa de Est, a subliniat el. Pe piața bulgară, peștele este oferit la un preț accesibil pentru bulgari.
Cu toate acestea, potrivit asociației, Bulgaria consumă anual aproximativ 10 kg de produse din pește pe cap de locuitor, ceea ce este puțin comparativ cu consumul european. Aproape 2/3 din păstrăvul și crapul bulgăresc ajung în România. Peștele bulgăresc este exportat pe piețele asiatice și europene.
Parcul de gheață recent deschis în Sofia, ocupă o suprafață totală de 11 000 de metri pătrați, cu o suprafață acoperită de gheață de 4 000 de metri pătrați. Trei patinoare mari sunt conectate prin benzi late de 800 m lungime, iar pentru iubitorii..
Președintele Rumen Radev se așteaptă ca decizia Curții Constituționale cu privire la recursul său privind amendamentele la Constituție, să fie mai rapidă. Șeful statului bulgar a făcut această declarație în fața studenților de la Universitatea de..
Un eveniment internațional dedicat politicii europene privind planeta durabilă și schimbărilor climatice, va avea loc astăzi la Universitatea St. Kliment Ohridski din Sofia. Acesta este organizat de Centrul Național de Cercetări Polare și de Institutul..
Datorită îmbunătățirii condițiilor de operare a zborurilor civile în spațiul aerian al Israelului, transportatorul național își reia zborurile spre și..
Consiliul Național pentru Cooperare Tripartită a discutat proiectul de buget pentru 2025. Sindicatele și unele dintre organizațiile patronale și-au..
Dr. Lora Nenkovska, traducător, profesor de limba română și cercetător la Universitatea din Sofia, se numără printre bulgarii care distinși pentru..