Plecarea în siguranță a 15 cetățeni bulgari care au solicitat să părăsească Siria va fi asigurată cu prima ocazie, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. Ambasada Republicii Bulgaria la Damasc este în contact permanent cu cetățenii bulgari și cu membrii familiilor acestora.
Autoritățile bulgare recomandă bulgarilor din Siria să rămână la casele lor până când situația va reveni la normal. Conform datelor oficiale, 71 de cetățeni bulgari locuiesc în Siria.
Într-unul dintre cele mai interesante sisteme multiplanetare descoperite până în prezent, o echipă științifică cu participare bulgară arată prezența a trei planete extrasolare, informează BNT. Sistemul planetar se află la 1.100 de ani lumină de Pământ,..
Președinta Comisiei pentru Protecția Consumatorilor (CPC), Maria Filipova, a declarat creșterea prețurilor de către operatorii de telefonie mobilă drept o practică neloială și le-a ordonat acestora să înceteze imediat să aplice modificări unilaterale ale..
În următoarele 24 de ore, situația meteorologică în partea de sud a țării se va menține complicată. Cu întreruperi temporare, vor continua căderile de zăpadă, care vor fi însemnate în regiunea Rila-Rhodope, Strangia și Sakar. Vântul va sufla dinspre..
Bulgaria participă la expoziția internațională „Săptămâna verde 2025” pentru industria alimentară, agricolă și horticolă, care începe astăzi la Berlin...