Consiliul Uniunii Europene a decis ca controalele la frontierele terestre Schengen ale Bulgariei și României să fie eliminate de la 1 ianuarie, a anunțat președinția ungară a Consiliului UE. În 2024, au fost eliminate și controalele la frontierele Schengen aeriene și maritime ale celor două țări. Bulgaria și România vor continua să efectueze controale aleatorii la frontierele lor Schengen pentru încă 6 luni. ''Aceasta este o mare victorie pentru Bulgaria, România și întreaga Europă'', a declarat președinția ungară a Consiliului UE.
''Este o decizie istorică care finalizează procesul de aderare a celor două țări la spațiul de liberă circulație în cadrul UE, un obiectiv major al Republicii Bulgaria și al României încă de la aderarea lor la Uniunea Europeană. Aderarea ambelor țări la spațiul de liberă circulație aduce beneficii directe pentru cetățenii acestora, va spori oportunitățile economice pentru întreprinderile lor și va promova, de asemenea, creșterea economică în cadrul pieței unice. Este o reconfirmare a valorilor și principiilor care consolidează încrederea cetățenilor lor în proiectul european. De acum înainte, cetățenii bulgari și români au dreptul să se bucure pe deplin de avantajele liberei circulații în spațiul Schengen. Ambele țări rămân angajate în a-și aduce contribuția substanțială la protecția frontierelor externe ale UE și la consolidarea proiectului european", se mai arată în document.
Minoritatea bulgară din România a marcat un eveniment important – constituirea oficială a Hanul Bulgarilor în satul Izvoarele, județul Teleorman (sudul României). Acesta este un loc cu peste 200 de ani de istorie bulgară și rădăcini adânci. Centrul..
Universitățile din Veliko Tarnovo și Craiova vor forma studenți în cadrul unui proiect comun româno-bulgar. În cadrul unei conferințe de presă organizate în vechea capitală, coordonatorii proiectului din cadrul celor două universități au prezentat..
Goethe-Institut, Institutul Francez și Ambasada Franței din Sofia, în parteneriat cu Ambasada României la Sofia, Cinema Odeon, Kehrer Verlag (Heidelberg), și Scânteia (București), aduc la Sofia expoziția „Trilogia Bucureștiului” a lui Anton Roland Laub,..