Negocierile pentru formarea unui guvern între GERB și forțele parlamentare invitate de partid vor avea loc între 16 și 20 decembrie. Discuțiile politice vor preceda predarea de către președinte a primului mandat în cea de-a 51-a Adunare Națională pentru formarea unui guvern.
Negocierile dintre GERB-SDF și coaliția Bulgaria Democrată (DB) vor începe luni, a declarat pentru BNT deputatul GERB Raya Nazaryan. Ea a spus că GERB are un calendar strict pentru negocieri, precum și subiecte specifice și politici sectoriale de discutat. Deputatul din partea coaliției Bulgaria democrată, Nadezhda Yordanova a confirmat că negocierile cu GERB privind formarea unui guvern încep luni.
Conducerea Partidului Socialist Bulgar, BSP a ales un grup de contact, care, cu o serie de condiții, este autorizat să negocieze formarea unui guvern cu GERB, a declarat copreședintele grupului parlamentar de stânga Atanas Zafirov.
Consiliul de Miniștri a propus transferul vehiculelor de la Serviciul Național de Protecție (NSO) către administrația prezidențială printr-o modificare legislativă, a raportat reporterul Radio Național Bulgaria, Țvetelina Stoianova. Acest lucru nu ar..
”Industria de apărare a Bulgariei este renumită pentru calitatea sa și se bucură de o excelentă reputație internațională. Aceasta oferă oportunități excelente pentru o cooperare strânsă cu Vietnamul în sectorul securității”, a declarat președintele Rumen..
Adunarea Națională a Bulgariei a aprobat în a doua lectură amendamentele la Legea privind promovarea investițiilor. Conform modificărilor, activele companiei ruse Lukoil din Bulgaria pot fi vândute numai după o decizie a Consiliului de Miniștri și în..
To Lam, secretarul general al Partidului Comunist Vietnamez, se află într-o vizită oficială în Bulgaria. El a fost întâmpinat la o ceremonie în Piața..
Președinta grupului Renew Europe din Parlamentul European, Valérie Hayer, a solicitat Comisiei Europene să trimită de urgență o misiune în Bulgaria pentru..
Bulgaria ar putea să se confrunte cu o penurie de combustibil dacă rafinăria Lukoil Neftochim își încetează activitatea, a avertizat joi fostul..