În legătură cu aderarea Bulgariei la Schengen, a avut loc un studiu al tuturor punctelor de control și se lucrează foarte activ cu toate instituțiile care au responsabilități privind trecerea frontierelor, a reieșit dintr-o declarație a ministrului interimar de Interne, Atanas Ilkov, la ceremonia de premiere a angajaților distinși ai Direcției Poliției de Frontieră pe parcursul anului, transmite reporterul BNR Rumyana Vassileva. Ceremonia de premiere are loc cu ocazia celei de-a 137-a aniversări a decretului de înființare a Poliției de Frontieră a Bulgariei.
Ilkov a precizat că de la 1 ianuarie 2025, când Bulgaria intră în spațiul Schengen și pe cale terestră, vor exista controale la frontiera româno-bulgară, dar acestea vor fi aleatorii, bazate pe o analiză de risc. În cazul în care există dovezi privind persoane și vehicule suspecte, acestea vor fi retrase din trafic și controlate în zone desemnate.
„Suntem pregătiți să facem față provocării protecției frontierelor într-un mod nou după aderarea țării noastre la Schengen”, a declarat comisarul-șef Anton Zlatanov, directorul Poliției de Frontieră
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,2 a zguduit Istanbulul la ora locală 12.49 și a fost resimțit în diferite grade în Bulgaria, a anunțat BTA, citând Centrul Seismologic Național din cadrul Institutului Național de Geofizică, Geodezie și Geografie..
Institutul INSAIT de la Universitatea din Sofia a lansat primul său model lingvistic într-o limbă străină. MamayLM a fost creat pentru statul ucrainean și este cel mai puternic model de limbă ucraineană de până acum, potrivit Ministerului Educației...
Sofia a îndeplinit ultimul criteriu pentru intrarea în zona euro. După îndeplinirea criteriului inflației, datele privind deficitul bugetar pentru 2024 ar fi trebuit să fie publicate în conformitate cu metodologia UE. În 2024, sectorul instituțional..
Cu piesa Rosencrantz și Guildenstern sunt morți, tânărul Boian Kraciolov, unul dintre cei mai interesanți regizori de teatru bulgari contemporani,..
Delegația bulgară, condusă de prim-ministrul Rosen Jeliazkov, a sosit la Vatican, unde va participa la funeraliile Papei Francisc. Slujba de..
Tineri catolici din toată țara s-au reunit la biserica Sfântul Francisc de Assisi din satul Belozem, comuna Rakovski, pentru a se alătura, online,..