Patriarhul bulgar Daniil a condus slujba de Crăciun în Catedrala Sfântul Alexandru Nevski din capitală. În cadrul liturghiei festive, el i-a îndemnat pe credincioși să dea sens înțelepciunii urmând exemplul celor trei magi care au venit să se închine Mântuitorului și să-i ofere darurile lor.
”Vestea minunată a Nașterii lui Hristos, de fiecare dată percepută și trăită din nou, ne amintește de cea mai profundă bucurie dăruită oamenilor. Ne smulge din tot ceea ce este banal și trecător și ne îndreaptă spre începuturile și cele mai adânci taine ale existenței văzute în lumina evenimentului care, odată pentru totdeauna, a schimbat și a dat sens întregii istorii a omenirii. Ea ne reconciliază cu cerul și redeschide pentru fiecare dintre noi porțile împărăției lui Dumnezeu - o împărăție a luminii și a iubirii, a păcii și a bucuriei”, a spus Patriarhul.
Expoziția „Frumusețea spiritului ortodox: cărți vechi și gravuri valoroase din biblioteca Mănăstirii Rila (sec. XVI-XIX)” se deschide astăzi la Biblioteca Națională „Sf. Sf. Chiril și Metodiu”, informează Patriarhia Bulgară. Evenimentul este organizat..
Anul 2025 marchează 1160 de ani de la botezul poporului bulgar în credința ortodoxă și 1170 de ani de la crearea alfabetului bulgar și a literaturii slave. Cu această ocazie, Mitropolia din Varna și Veliki Preslav organizează sărbători solemne în..
Introducerea materiei „Virtuți și religii” în școli nu are ca scop îndoctrinarea copiilor, ci familiarizarea și educarea lor, pentru că credința este ceva personal, a declarat Patriarhul Daniel pentru BNT. Credința nu este ceva ce se poate obține prin..