În ultima zi a anului trecut, ministrul egiptean al investițiilor și comerțului exterior, Hassan al-Khatib, a acordat un total de nouă licențe de aur în cadrul unei ceremonii desfășurate la Agenția Generală pentru Investiții și Zone Libere, la care a participat și ambasadorul Bulgariei, Deian Katracev.
”Balkan Agricultural” a fost premiată pentru proiectul său de construire și punere în funcțiune a unei fabrici pentru producția de pastă de tomate și concentrate de legume și fructe în orașul 6 Octombrie de lângă Cairo. Investiția în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro se așteaptă să ofere 80 de locuri de muncă în prima fază a proiectului. Optzeci la sută din producție va fi exportată.
În ultimii doi ani, mai multe companii bulgare din domeniile înaltei tehnologii și ingineriei software, externalizării și din alte sectoare au reușit să intre pe piața egipteană.
În primele opt luni ale anului 2024, comerțul dintre Bulgaria și Egipt a atins un nivel record de 1,4 miliarde de dolari.
Consiliul Еconomic și Social al țării a adoptat o declarație privind „Regiunile de planificare în Bulgaria” și propune schimbarea acestora pentru a promova dezvoltarea regională. Consiliul Economic și Social consideră că există un dezechilibru grav în..
Execuția bugetară va fi de 3%. În Adunarea Națională, viceprim-ministrul și ministrul interimar al Finanțelor, Liudmila Petkova, a subliniat că acesta este rezultatul eforturilor depuse, și nu rezultatul planificării bugetare, deoarece o mare parte din..
Conducerea Confederației Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB) insistă ca în Bulgaria să fie introdus un salariu național de subzistență, salariul minim din țară urmând să atingă cel puțin 80% din salariul de subzistență până în 2027. Potrivit..
La sfârșitul anului 2024, indicatorii macroeconomici ai Bulgariei îndeplineau pe deplin criteriile de la Maastricht pentru aderarea la zona euro,..
Premierul Dimitar Glavcev: Zona euro este la ușa noastră Aderarea Bulgariei la zona euro este următoarea prioritate majoră după aderarea deplină a țării..