Procurorul general interimar, Borislav Sarafov, a trimis o scrisoare președintelui Adunării Naționale, Natalia Kiselova, în care îi reamintește că Procuratura nu a primit încă informații cu privire la cererile de ridicare a imunității a trei deputați, a anunțat Procuratura.
În decembrie, procurorul general a solicitat ridicarea imunității lui Geihan Ibreamov și Mario Ranghelov din partea Alianței pentru Drepturi și Libertăți și Lena Borislavova din partea Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată.
Borislav Sarafov subliniază că Codul de procedură penală obligă procurorul și organele de anchetă să se asigure că procedurile premergătoare procesului se desfășoară în termenele procedurale stabilite prin lege. El se așteaptă ca Parlamentul să furnizeze informații cu privire la măsurile luate în legătură cu cererile de autorizare a urmăririi penale a celor trei bărbați.
Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în fața presei că a participat personal la discuții cu reprezentanți americani privind eliminarea sancțiunilor din cadrul Legii „Magnitsky” aplicate unor cetățeni bulgari. El a precizat că a abordat acest subiect și..
Parlamentul a aprobat, cu 111 voturi „pentru”, 51 „împotrivă” și 43 de abțineri, înființarea unei comisii temporare care va examina activitatea lui George Soros și a fiului său, Alexander Soros, precum și a fundațiilor asociate acestora în Bulgaria...
Președintele Rumen Radev a retrimis Parlamentului, pentru reexaminare, modificările legislative adoptate prin care vânzarea activelor companiei ruse „Lukoil“ în Bulgaria ar urma să se facă doar cu aprobarea prealabilă a Consiliului de Miniștri și cu un..
În cadrul unei ședințe extraordinare, Comisia parlamentară pentru Energie a respins veto-ul președintelui Rumen Radev asupra modificărilor legislative care..
Adunarea Națională a Bulgariei a respins veto-ul președintelui Rumen Radev asupra amendamentelor care extind competențele administratorului comercial..
Guvernul bulgar va aproba și va prezenta Adunării Naționale proiectele de lege referitoare la bugetul de stat pentru 2026, în versiunea coordonată cu..