La Institutul Cultural Bulgar din Berlin (Leipziger Str. 114 - 115, 10117 Berlin) se deschide în această seară, la ora 19.00, expoziția "Zbor" a artistului Margarit Tsanev - Margo /1944-1969/.
Desenele sunt proprietatea familiei artistului, iar acuarelele sunt o donație a Școlii Naționale de Arte Frumoase - Sofia. Expoziția curatoriată de Olympia Nikolova-Daniel, prezintă câteva dintre lucrările sale de început, care pot fi separate tematic după cum urmează: portrete și autoportrete; mitologie, religie, filosofie, rebeliune împotriva sistemului, dragoste și moarte.
Margarit Tsanev Ivanov s-a născut în orașul Teteven la 30 octombrie 1944.
A absolvit Liceul de Artă din Sofia în 1964, iar în 1965 a fost admis la Academia de Arte, specializându-se în sculptură. În 1968, decanul Academiei i-a retras drepturile de student pentru un an, ceea ce l-a forțat pe Tsanev să părăsească Sofia.
În ianuarie 1969, Margarit Tsanev a părăsit această lume. Memoria sa a fost onorată cu o expoziție postumă improvizată la Academie, organizată de prietenii și colegii săi studenți, dar închisă la doar câteva zile după ce a început. De-a lungul anilor, prietenii lui Margot au inițiat periodic expoziții pentru a ne aminti de artistul talentat care ne-a părăsit atât de devreme.
În 2008, regizorul și scenaristul Ivan Rosenov a finalizat filmul documentar Margot and Friends, dedicat vieții și artei lui Margarit Tsanev.
Capul statuii zeiței Philippopolis Tuhe a fost descoperit în Bazilica Episcopală din Plovdiv, a declarat conducătorul săpăturilor arheologice, Lyubomir Merdzhanov. Potrivit acestuia, este un obiect extrem de rar, așteptat de mult timp. Descoperirea a..
A patra ediție națională a „Bienalei de ilustrație” se va deschide astăzi în Turnul Triunghiular din Serdika. Bienala, ca și în edițiile sale anterioare, nu are o temă. „Scopul este de a oferi autorilor posibilitatea de a-și prezenta cele mai bune..
Cea de-a 23-a ediție a Festivalului internațional de film montan și aventură s-a deschis oficial, asearăm la Bansko. În afară de întâlniri cu nume din sporturile extreme din Bulgaria și din străinătate, programul include expoziții, activități pentru..
Premiera primului concert din lume pentru vioară, acordeon și orchestră, compus de Minko Lambov, va avea loc pe 29 ianuarie la Clubul Militar Central,..
Burgas va candida pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2032. Ca un prim pas, se înființează o fundație care să se implice în strategia și..
O expoziție a artiștilor portughezi contemporani de street art se deschide astăzi, la ora 18.00, la Galeria Rivoli din capitală. Evenimentul reunește..