Ministrul bulgar al Energiei, Jecio Stankov, s-a întâlnit, la Washington, cu Laura Lochman, secretar adjunct interimar al Biroului de Resurse Energetice din SUA.
Cei doi au discutat despre construirea unui coridor vertical de gaze pentru livrări de gaze diverse și durabile către Europa de Est, de Sud-Est și Centrală. ”Ne așteptăm să obținem o autorizație de construcție, până la sfârșitul lunii, pentru secțiunea Kulata-Kresna, la scurt timp după care intenționăm să începem lucrările”, a declarat ministrul Stankov. Alte puncte de discuție au inclus livrarea de GNL din SUA prin terminalele din Alexandroupolis și țările vecine Bulgariei, ca opțiune pentru a ajunge în inima Europei.
În timpul întâlnirii, Jecio Stankov a pus accentul pe construirea reactoarelor 7 și 8 ale centralei nucleare de la Kozlodui, folosind tehnologia Westinghouse, ca o prioritate pentru guvernul bulgar, relatează BGNES.
Un total de 16.268 de persoane au primit cetățenia bulgară în 2024, potrivit raportului comisiei vicepreședintelui Iliana Iotova.În 2023, numărul celor care au obținut un pașaport bulgar a fost de 12.205. 11.778 de persoane au primit cetățenia pe baza..
Luni, 3 februarie, la Svilengrad, o ceremonie oficială inaugurează activitatea unui contingent comun de ofițeri bulgari, austrieci, români și maghiari pentru protecția frontierei bulgaro-turce, care este acum externă spațiului Schengen. Ministrul..
Astăzi, la Bruxelles, premierul Rosen Zhelyazkov va participa la o reuniune informală a liderilor UE, axată pe consolidarea apărării europene. Discuțiile vor viza consolidarea capacităților de apărare ale Uniunii, contracararea amenințărilor hibride și..
Până la sfârșitul lunii septembrie 2025, Bulgaria va primi opt avioane de luptă F-16 Block 70, a declarat ministrul Apărării Atanas Zapryanov la Nova TV...
Politicieni și simpatizanți ai partidelor Renaștere și MIR au protestat în fața Institutului Național de Statistică (INS) împotriva „fabricării de date”..
Rada ucraineană a aprobat astăzi achiziționarea a două reactoare din Bulgaria pentru extinderea centralei nucleare Khmelnitsky, a anunțat presa bulgară...