Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Dirijorul Naiden Todorov primește cea mai înaltă distincție pentru cultură a României

Foto: Filarmonica din Sofia

În cadrul unei ceremonii speciale desfășurate la Ambasada României la Sofia, ambasadoarea Brândușa Ioana Predescu i-a înmânat dirijorului bulgar Nayden Todorov Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer.


“Ne aflăm astăzi aici pentru a-l onora pe maestrul dumneavoastră, pe care îl consider o comoară națională, pentru că reușește să facă ceva nu numai astăzi, ci cu întreaga sa activitate, de care avem cu toții nevoie - mai ales în aceste zile de mari provocări pentru noi toți ca oameni”, a spus diplomata.


“Aceasta este o perioadă de provocări la adresa credințelor noastre, a valorilor noastre.  Cred că în această criză existențială avem nevoie de puncte de ancorare.  Muzica este o fortăreață.  Iar această fortăreață sunteți dumneavoastră, maestre", a adăugat Predescu înainte de a-i înmâna una dintre cele mai înalte distincții ale României dirijorului bulgar, director al Filarmonicii din Sofia și fost ministru al culturii în trei guverne.

Prestigioasa distincție este o recunoaștere a eforturilor pe termen lung ale lui Todorov pentru apropierea culturală a celor două țări.  El se numără printre dirijorii preferați ai Orchestrei Naționale a României, ai Orchestrei Radio România, ai Operei Naționale din România etc.  În calitate de dirijor, a colaborat cu numeroși soliști români, inclusiv cu soprana de renume mondial Angela Gheorghiu, pe care o va reîntâlni pe scena Sălii Smetana din Praga pe 23 martie 2025.


Naiden Todorov a primit premiul la numai o zi după succesul spectaculos al concertului pe care l-a dirijat în Sala 1 a Palatului Național al Culturii.  Filarmonica din Sofia, Filarmonica Macedoniei de Nord, Orchestra Simfonică de Stat din Salonic, Corul Filarmonicii Naționale și Corul Filarmonicii de Copii, împreună cu soliștii Ana Durlovski (Macedonia de Nord), Nikolas Spanos (Grecia) și Ivo Iordanov (Bulgaria) au prezentat o producție Carmina Burana de Carl Orff.  Sala arhiplină i-a aplaudat furtunos pe cei 240 de muzicieni de pe scenă, conduși de maestrul Naiden Todorov - creierul concertului.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Pe 24 mai, primadona muzicii pop bulgare va cânta în sala Olympia din Paris

Lili Ivanova va cânta pentru a doua oară în sala „Olympia”. Concertul este programat pentru 24 mai 2026 și se află sub patronajul președintelui Rumen Radev, informează echipa celui mai mare nume al muzicii pop bulgare. Lili Ivanova adresează mulțumiri..

publicat în 18.11.2025 la 13:30

La Sofia va fi prezentat volumul „Noua bulgaristică străină”

Pe 18 noiembrie, de la ora 17:30, la Biblioteca Națională „Sf. Chiril și Metodiu” din Sofia va fi prezentat volumul „Noua bulgaristică străină”. Acesta a fost elaborat și publicat în cadrul Programului Național de Cercetare „Dezvoltarea și consolidarea..

publicat în 18.11.2025 la 08:45

Un nou muzeu din Plovdiv spune povestea banilor

Primul muzeu dedicat aurului de investiții, îi întâmpină la Plovdiv pe vizitatorii care doresc să afle mai multe despre istoria banilor și legătura lor cu aurul – de la „nașterea” aurului, originea sa cosmică și drumul lui până pe Pământ, până la felul..

publicat în 17.11.2025 la 12:30