Orchestra de Muzică Populară a Radioului Național Bulgar, sub bagheta maestrului Dimitar Hristov, se pregătește pentru un turneu de primăvară în luna martie, aducând muzica tradițională mai aproape de publicul din nordul țării.
Turneul va include șase orașe – Dobrich (21 martie), Varna (22 martie), Shumen (23 martie), Ruse (24 martie), Pleven (25 martie) și Vidin (26 martie) – oferind melomanilor ocazia rară de a se bucura de un spectacol autentic, susținut de una dintre cele mai prestigioase formații de muzică populară din Bulgaria.
Evenimentele vor avea invitați speciali de renume: interpreții Petya Paneva și Dimitar Arnaudov, două voci apreciate pentru contribuția lor la păstrarea și promovarea folclorului bulgar.
Acest turneu marchează și o revenire mult așteptată pentru publicul din afara Sofiei, care nu a mai avut ocazia să asculte live orchestra de peste un deceniu. Un gest de apropiere față de iubitorii de muzică tradițională, dar și o celebrare a bogăției culturale bulgare, turneul promite seri de neuitat în ritmurile autentice ale folclorului național.
Lili Ivanova va cânta pentru a doua oară în sala „Olympia”. Concertul este programat pentru 24 mai 2026 și se află sub patronajul președintelui Rumen Radev, informează echipa celui mai mare nume al muzicii pop bulgare. Lili Ivanova adresează mulțumiri..
Pe 18 noiembrie, de la ora 17:30, la Biblioteca Națională „Sf. Chiril și Metodiu” din Sofia va fi prezentat volumul „Noua bulgaristică străină”. Acesta a fost elaborat și publicat în cadrul Programului Național de Cercetare „Dezvoltarea și consolidarea..
Primul muzeu dedicat aurului de investiții, îi întâmpină la Plovdiv pe vizitatorii care doresc să afle mai multe despre istoria banilor și legătura lor cu aurul – de la „nașterea” aurului, originea sa cosmică și drumul lui până pe Pământ, până la felul..