Deficitul de personal în turism se accentuează, unul dintre motive ffind creșterea numărului de hoteluri și restaurante noi în stațiunile de pe litoral, precum și creșterea exigențelor personalului în ceea ce privește condițiile și salariile.
Acest lucru este valabil mai ales pentru posturile care necesită educație profesională, este de opinie Pavlin Kossev, președintele organizației din Varna a Asociației Bulgare a Hotelurilor și Restaurantelor.
El a subliniat că afacerile găsesc o cale de ieșire prin importul de personal, în principal din Asia - Sri Lanka, Kârgâzstan, Nepal, India etc. O parte din problemă a fost depășită prin sosirea refugiaților ucraineni, inclusiv a multor tineri care se adaptează rapid. Informațiile sunt oferite de corespondentul BNR în Varna, Daniela Stoynova. /
Pe 8 octombrie expiră perioada de grație de două luni acordată comercianților cu amănuntul pentru a-și alinia unitățile de vânzare la cerințele Legii privind introducerea euro, afișând prețurile bunurilor și serviciilor atât în leva, cât și în euro...
Ploile abundente de noaptea trecută au provocat inundații locale și alunecări de teren în mai multe regiuni ale Bulgariei, însă autoritățile anunță că situația începe treptat să se normalizeze. În Varna, capitala litoralului bulgăresc, ploile..
Capacitatea energiei solare în Bulgaria este egală cu cea a 4 reactoare nucleare mari Capacitatea energiei solare în Bulgaria pentru producția de energie electrică va depăși 4 GW în 2025. Aceasta este echivalentă cu 4 reactoare nucleare mari, a..
Banca Națională a Bulgariei raportează o creștere bruscă a depozitelor noi ale gospodăriilor. Creșterea depozitelor în euro este impresionantă. În doar o..
Secțiunea bulgară a Coridorului vertical de gaze va fi finalizată până la sfârșitul anului 2026, afirmă ministrul Energiei Proiectul Coridorului..
A început revizia anuală planificată a Unității 6 a Centralei Nucleare „Kozlodui”, care urmează să dureze până la începutul lunii decembrie, au anunțat..
