Bulgăroaica Milena Todorova a terminat pe locul doi la startul de 12,5 km al Cupei Mondiale de biatlon din centrul de iarnă sloven Pokljuka.
Todorova a doborât toate cele 20 de ținte, fiind la 16,4 secunde în spatele învingătoarei Lou Jeanmonot (Franța). Pentru atleta națională a Bulgariei, aceasta este cea mai bună realizare în Cupa Mondială.
Atleta, care a revenit în circuit în acest an după concediul de maternitate, este în prezent a treia la sprint și a șaptea la alergare de urmărire la Oberhof, precum și a cincea la start în masă la Campionatele Mondiale de la Lenzerheide.
Cu ultimul său succes, Todorova a egalat performanța din 13 martie 2004 a Ekaterinei Dafovska, care a fost a doua la Oslo.
Deși pornea cu statut de outsider, Victoria Tomova a debutat cu o victorie la Indian Wells, impunându-se în fața Olgăi Danilović, jucătoare clasată cu 20 de poziții mai sus. Bulgăroaica a dominat clar partida și nu i-a cedat adversarei niciun set,..
Gimnaștii bulgari Dimitar Dimitrov și Eddie Penev s-au calificat în finala de la sol în prima zi a Cupei Mondiale de gimnastică artistică de la Baku (Azerbaidjan). Aceasta este prima competiție a anului pentru Dimitrov, care a primit nota 13,366 pentru..
Tervel Zamfirov a câștigat titlul mondial în slalomul paralel la Campionatele Mondiale de snowboard de la Zakopane. Aceasta este a doua medalie de aur pentru bulgarul în vârstă de 20 de ani obținută în Polonia, după ce Aacum 2 zile a devenit campion..
Vesela Lecheva a fost aleasă președintă a Comitetului Olimpic Bulgar (COB), învingând-o pe Stefka Kostadinova la Adunarea Generală a organizației. Lecheva,..
Bansko va găzdui pentru al patrulea an consecutiv Freeride World Tour Qualifier 3 în perioada 21-23 martie. Aproape 150 de concurenți din peste 20 de țări..