Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Israel investighează moartea angajatului bulgar al ONU în Gaza

Foto: mfa.bg

Un cetățean bulgar care lucra în cadrul sistemului ONU a decedat într-un incident tragic în Gaza, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei. Conform informațiilor preliminare deținute de autorități, victima era angajată a Biroului ONU pentru Servicii de Proiecte (UNOPS) și a serviciului de deminare.

Ministrul Afacerilor Externe, Georgi Georgiev, a avut o convorbire telefonică cu omologul său israelian, Gideon Saar. În cadrul discuției, ministrul israelian de Еxterne și-a exprimat condoleanțele față de familia decedatului. Saar a subliniat că, potrivit armatei israeliene, incidentul nu este rezultatul unei acțiuni a Israelului, însă investigațiile continuă pentru a clarifica pe deplin circumstanțele tragediei.

Autoritățile bulgare au ridicat problema măsurilor umanitare pentru angajații ONU răniți, care sunt internați în spitale israeliene. Conform informațiilor furnizate de Organizația Națiunilor Unite și citate de agenția „Reuters”, un angajat străin al ONU a fost ucis, iar alți cinci au fost răniți în urma unui atac aerian israelian asupra unui obiectiv ONU din centrul Fâșiei Gaza. Armata israeliană neagă categoric că ar fi atacat complexul ONU din Deir al-Balah, afirmând că ținta loviturii a fost o poziție a „Hamas” din nordul Gazei, unde era în desfășurare pregătirea unor lansări de rachete către Israel.

Autoritățile bulgare așteaptă rezultatele finale ale investigației pentru a clarifica toate detaliile acestui tragic incident. Ministerul Afacerilor Externe va furniza informații suplimentare odată ce organele competente vor finaliza analiza circumstanțelor tragediei.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Vicepreședinta Iotova deschide anul școlar la Liceul Sf. Chiril și Metodiu din Banat

Vicepreședinta Iliana Iotova a deschis anul școlar la Liceul Teoretic Sf. Chiril și Metodiu, o școală fondată acum 280 de ani de bulgarii din Dudeștii Vechi (Stár Bišnov). Vicepreședinta Iotova va deschide anul școlar la cea mai veche școală bulgară..

publicat în 08.09.2025 la 14:30

Prestigioasa Aleea Cărții se deschide în inima Sofiei

Există un eveniment literar popular în cadrul căruia vizitatorii – tineri și vârstnici deopotrivă – pot deveni parte a vieții literare a capitalei Sofia, pot găsi diferite cărți și pot întâlni noi autori: Aleea Cărții, organizată de Asociația Bulgară a..

publicat în 08.09.2025 la 08:30

Bulgaria sărbătorește 140 de ani de la unificarea Principatului Bulgariei și a Rumeliei de Est

Astăzi, Bulgaria sărbătorește 140 de ani de la unificarea Principatului Bulgariei și a Rumeliei de Est. Centrul festivităților este Plovdiv, unde în această zi, în 1885, după intrarea detașamentului Golyamo Konare în oraș, guvernatorul general Gavril..

publicat în 06.09.2025 la 11:15