Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Pășunatul tradițional sezonier în munții bulgari - parte a patrimoniului UNESCO

Foto: Ministerul Agriculturii și Alimentației

Bulgaria s-a alăturat unei nominalizări multinaționale pentru aderarea la elementul ”Tradiții de pășunat”, înscris pe Lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO.

Evenimentul a fost marcat pe 28 martie prin semnarea oficială a nominalizării de către ambasadorul Bulgariei în Franța și reprezentant permanent la UNESCO, Radka Balabanova. Includerea Bulgariei evidențiază bogăția tradițiilor sale locale legate de creșterea animalelor pe pășuni, precum și angajamentul Bulgariei față de conservarea și promovarea practicilor durabile transmise din generație în generație.

Tradițiile legate de pășunat cuprind migrarea turmelor de animale erbivore (oi, vaci, capre etc.) către pășuni îndepărtate pentru pășunatul sezonier, care se practică cel mai adesea în zonele muntoase, precum și ritualurile, meșteșugurile și produsele alimentare asociate cu pășunatul tradițional.

Până în prezent, elementul a inclus nouă țări: Albania, Austria, Croația, Franța, Grecia, Italia, Luxemburg, România și Spania. Acum, candidatura comună pentru extindere este din partea Bulgariei, Poloniei, Serbiei, Slovaciei, Turciei și Ucrainei.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

”Lazaruvane” - un rit care simbolizează „majoratul” unei fete.

Sâmbăta lui Lazăr este larg cunoscută în Bulgaria ca Lazarovden, sărbătorită de bulgarii ortodocși cu o zi înainte de Duminica Floriilor. Ritul principal este lazaruvane - un obicei tradițional centrat pe teme de dragoste și căsătorie. Fetele de peste 16..

publicat în 12.04.2025 la 15:30

Începe ediția a zecea aniversară a Tarnovo Ultra

Un număr record de participanți din Bulgaria și din străinătate sunt așteptați să ia parte la ediția a zecea aniversară a Tarnovo Ultra Bike și Trail din Veliko Tarnovo, au anunțat organizatorii de la clubul sportiv Brown Team. Competițiile - în..

publicat în 12.04.2025 la 14:00
Șeful statului Rumen Radev s-a întâlnit cu adjunctul secretarului adjunct al apărării pentru Europa și NATO la Pentagon, David Baker.

Președintele Radev: Livrarea de F-16 este doar începutul angajamentului politic față de Forțele Aeriene Bulgare

Președintele Radev: Livrarea de F-16 este doar începutul angajamentului politic față de Forțele Aeriene Bulgare Livrarea avioanelor de luptă F-16 este doar începutul angajamentului politic față de logistică, întreținere și dezvoltarea unor capacități..

publicat în 12.04.2025 la 13:15