Pentru prima dată, astăzi, 3 aprilie, va fi sărbătorită Ziua industriei bulgare a conservelor. Evenimentul va avea loc la Universitatea de Tehnologie Alimentară din Plovdiv. Va avea loc,de asemenea, o masă rotundă cu tema „Industria conservelor în Bulgaria - prezent și viitor”.
3 aprilie 1899 este data consderată a fi începutul primei fabrici bulgare de conserve. Cu doi ani înainte, tânărul antreprenor Panteley Genov studiase meșteșugul producției de conserve ca muncitor în fabrici din Belgia și Franța. Inițial, întreprinderea a întâmpinat o serie de dificultăți - neîncrederea consumatorilor, lipsa materiilor prime etc., dar Genov nu a renunțat, mutând producția la Plovdiv.
Succesul nu a întârziat - după Primul Război Mondial, conservele de legume și fructe de înaltă calitate cu marca „Frumoasa Grădinăreasă" s-au impus nu numai pe piața bulgară, ci și pe cea străină. Interesant este că, în 1936, 10 tone de sparanghel bulgăresc, produs în Katunitsa și conservat în fabrica lui Genov, au fost livrate restaurantului hotelului de elită Ritz din Londra.
De-a lungul deceniilor, a fost construită o industrie prosperă, care a devenit un simbol al Bulgariei socialiste. Aceasta se dezvoltă și astăzi ca un sinonim al calității consacrate, inclusiv pentru piețele din Europa, SUA, Japonia și altele, a declarat Universitatea din Plovdiv.
Imaginile lui Paisie de Hilendar și ale Sfântului Ivan Rilski vor fi reprezentate pe monedele euro bulgărești Imaginile lui Paisie de Hilendar și ale Sfântului Ivan Rilski vor împodobi monedele euro bulgare Designul grafic revizuit al feței naționale..
Eurostat: Bulgaria este pe primul loc în UE la creșterea prețurilor locuințelor Prețurile locuințelor din UE au crescut cu 4,9% în al patrulea trimestru din 2024, comparativ cu aceeași perioadă din 2023, potrivit datelor agenției europene de..
O scădere a prețului gazelor naturale în următoarele luni ca urmare a prăbușirii prețurilor pe piețele mondiale - aceasta este prognoza președintelui Comisiei de Reglementare pentru Energie și Apă, Plamen Mladenovski, într-un interviu acordat BNT. ”Sper..
Ministrul Energiei, Jecio Stankov, a participat la cea de-a zecea ediție a Forumului Economic Delphi din Grecia.”Bulgaria este un partener de..
Compania de proiect Kozlodui NPP - New Capacities, care lucrează la construcția noilor unități 7 și 8 ale centralei nucleare de la Kozlodui, a început..
Institutul Național de Securitate Socială: Venitul de asigurări sociale în Bulgaria este de 888,63 de euro Venitul mediu de securitate socială în țară..