Este foarte important, atunci când vorbim despre primele 100 de zile ale guvernului, să observăm că acesta și-a adoptat programul, bugetul de stat și a trecut două voturi de neîncredere, a declarat prim-ministrul Rosen Jeliazkov.
La deschiderea reuniunii Consiliului de Miniștri, el a subliniat că cele două voturi de neîncredere au fost împotriva obiectivului politic clar al cabinetului, care a fost formulat și care va fi urmat până la implementarea cu succes. ”Cele o sută de zile nu sunt pentru a acorda toleranță, dar când privim în urmă trebuie să vedem dacă guvernul a reușit să-și definească capitalul politic și care este percepția publică”, a spus prim-ministrul.
!Trebuie să se comunice foarte clar cu societatea despre priorități, stadiul de implementare și resursele disponibile. Încrederea este construită sau distrusă doar în dialogul cu publicul”, a spus Jeliazkov în încheiere.
Situația politică trebuie să ne ofere posibilitatea de a începe să lucrăm cu compatrioții noștri din afara țării care au identitate și cetățenie bulgară, astfel încât spiritul și memoria bulgară să poată fi păstrate. Aceasta este declarația președintelui..
Președintele Rumen Radev se va întâlni astăzi cu președintele Republicii Democratice Timorul de Est, Jose Ramos-Horta, care se află într-o vizită de lucru în Bulgaria. Cei doi vor discuta despre oportunitățile de cooperare dintre Bulgaria și cea mai..
Exploziile de la o casă de oaspeți a ONU din Gaza din 19 martie, care l-au ucis pe angajatul bulgar al ONU Marin Marinov și au rănit grav alte cinci persoane, au fost cel mai probabil cauzate de două obuze de tanc israeliene. Marin Marinov este..
Președintele Republicii Democratice Timorul de Est, Jose Ramos-Horta, se află într-o vizită de lucru în Bulgaria. Aceasta este prima vizită bilaterală de..
Președintele Rumen Radev se va întâlni astăzi cu președintele Republicii Democratice Timorul de Est, Jose Ramos-Horta, care se află într-o vizită de lucru..
Situația politică trebuie să ne ofere posibilitatea de a începe să lucrăm cu compatrioții noștri din afara țării care au identitate și cetățenie bulgară,..