Președintele bulgar Rumen Radev a avut o conversație telefonică cu președintele polonez Andrzej Duda înaintea viitorului Summit al Inițiativei celor Trei Mări de la Varșovia. Radev a subliniat importanța și potențialul cooperării industriale bilaterale, inclusiv în domeniile apărării, transportului și energiei.
La sfârșitul lunii, președintele bulgar, împreună cu o delegație economică, va participa la Inițiativa celor Trei Mări și la forumul de afaceri aferent. În acest an, formatul regional își sărbătorește cea de-a 10-a aniversare. Acesta reunește 13 țări UE situate între Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră. Partenerii inițiativei sunt Statele Unite, Germania și Comisia Europeană, iar din 2023 Moldova și Ucraina vor avea statutul de membri asociați.
Obiectivul principal al Inițiativei celor Trei Mări este aprofundarea integrării Europei Centrale și de Est prin creșterea interconectării în domeniul transporturilor, energiei și digitalizării și consolidarea parteneriatului transatlantic dintre UE și SUA.Procuratura orașului Sofia l-a pus sub acuzare pe fostul ministru de interne interimar Ivan Demergiev pentru management defectuos. Cazul se referă la o anexă la contractul pentru crearea noului sistem de documente personale, semnat de Demergiev în vara..
O nouă carte ”Comunitățile bulgare din Albania și Kosovo. Procese sociopolitice și consecințe demografice (1913-2024)” a fost prezentată la Sofia. Lucrarea docentului Spas Tașev, demograf la Academia Bulgară de Științe, a fost publicată cu sprijinul..
Studenții blochează intrările la Radioul și Televiziunea din Serbia De 12 zile, studenți și cetățeni blochează intrările radioului și televiziunii naționale a Serbiei (RTS), în semn de protest față de modul în care mass-media de stat acoperă..
Ambasadorul Bulgariei în Statele Unite, Gheorghi Panaiotov, a solicitat încheierea anticipată a mandatului său, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe...
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, va efectua o vizită de trei zile în Bulgaria, în perioada 27-29 aprilie 2025. Programul său include..
Fostul lider al Partidului Socialist Bulgar, Kornelia Ninova, și-a fondat propriul partid numit Bulgaria Nesupusă. Scopul formațiunii este acela de a fi o..