Pe 30 aprilie 2025, în clădirea Congresului SUA a avut loc o întâlnire între o delegație a partidului Renaștere și deputatul republican Keith Self, vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe din Camera Reprezentanților SUA și președinte al Subcomisiei pentru afaceri europene.
”Au fost discutate probleme cheie care afectează stabilitatea financiară și viitorul democratic al Bulgariei. Delegația a subliniat avantajele menținerii leului bulgar și a actualului sistem monetar și a propus înlocuirea euro cu dolarul american ca monedă de rezervă în cadrul sistemului monetar. O măsură care ar consolida independența financiară a țării și ar aprofunda legăturile strategice cu SUA”, a anunțat Renaștere.
Au fost discutate și starea democrației și statul de drept în Bulgaria.
Înainte de a ajunge la Washington, delegația Renaștere a vizitat Moscova, unde a semnat un acord cu partidul de guvernământ Rusia Unită.
Bulgaria păzește granițele Europei „extrem de bine și cu succes”, a declarat premierul Rosen Jeliazkov la Copenhaga, înaintea reuniunii Comunității Politice Europene, a raportat serviciul de presă al guvernului. El a menționat că, în comparație cu..
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (PACE) a decis să pună capăt monitorizării Bulgariei, cu 101 voturi pentru, 3 împotrivă și 1 abținere. Vorbind de la tribuna parlamentară, Stanislav Balabanov, din partidul „Există un Astfel de Popor” (ITN),..
Poliția din Varna investighează o amenințare împotriva Bilianei Koțeva, sora primarului orașului Blagomir Koțev, a raportat Radio Național Bulgar. „Rămâi în viață pentru cei dragi” este mesajul scris pe cutii de trabucuri lăsate în restaurantul..
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (PACE) a decis să pună capăt monitorizării Bulgariei, cu 101 voturi pentru, 3 împotrivă și 1 abținere...
Prim-ministrul Rosen Jelyazkov a declarat la Copenhaga că Bulgaria susține crearea unui zid european împotriva dronelor. El a participat la reuniunea..
Poliția din Varna investighează o amenințare împotriva Bilianei Koțeva, sora primarului orașului Blagomir Koțev, a raportat Radio Național Bulgar...