Viceprim-ministrul Tomislav Doncev se așteaptă ca țara să primească fondurile din a doua tranșă a Planului de Redresare și Reziliență până la începutul toamnei acestui an. Doncev speră că Bulgaria va primi și a treia tranșă în acest an, iar în primele opt luni ale anului viitor va primi restul de șase tranșe. Potrivit lui Tomislav Doncev, Comisia Europeană este interesată de punerea în aplicare a acestor planuri și de primirea fondurilor de către statele membre, astfel încât economiile acestora să devină mai competitive.
Doncev a participat împreună cu comisarul european Ekaterina Zaharieva la inaugurarea unei instalații mobile pentru producția de materiale de construcții reciclate în apropierea „Kremikovți”.
Guvernul bulgar va aproba și va prezenta Adunării Naționale proiectele de lege referitoare la bugetul de stat pentru 2026, în versiunea coordonată cu partidele politice care îl susțin. Această decizie a fost luată după ce cele patru organizații patronale..
Liderul GERB, Boiko Borisov, a dat asigurări că Bulgaria va primi o derogare de la sancțiunile SUA împotriva petrolului și gazelor rusești, a raportat reportera BNR Violeta Ashikova. „Pot garanta bulgarilor că Bulgaria va primi o derogare. SUA sunt..
În cadrul unei ședințe extraordinare, Comisia parlamentară pentru Energie a respins veto-ul președintelui Rumen Radev asupra modificărilor legislative care privesc competențele administratorului special al „Lukoil”. Parlamentul a adoptat o lege care..
Bulgaria nu are condiții suplimentare din partea Statelor Unite pentru intrarea în vigoare a derogării de la sancțiunile impuse Lukoil, a declarat..
„Condamnările pentru corupție la nivel înalt în Bulgaria, au fost până acum limitate. Este nevoie de un progres durabil în combaterea acesteia”, a declarat..
„Președintele Parlamentului nu are dreptul să se pronunțe în mod unilateral asupra unui referendum național” , reiese dintr-o decizie a Curții..