„Felicitări noului papă Leon al XIV-lea! Să lucreze cu înțelepciune și devotament pentru o lume mai pașnică și pentru dialog între toți”, a scris premierul Rosen Zhelyazkov pe rețeaua „X” cu ocazia alegerii noului șef al Vaticanului și al comunității romano-catolice din lume.
„Felicit catolicii din țară și din lume cu ocazia alegerii Sanctității Sale Papa Leon al XIV-lea”, a scris pe Facebook ministrul afacerilor externe Georgi Georgiev. El i-a urat noului papă înțelepciune”
Președinta Parlamentului, Natalia Kiselova,l l-a felicitat, de asemenea, pe noul șef al Bisericii Romano-Catolice. Kiselova și-a exprimat convingerea că, în activitatea sa de păstor spiritual al celei mai mari comunități creștine din lume, va întâlni întotdeauna sprijinul sincer și prietenos al poporului bulgar.
În primul său discurs de la Vatican, cel de-al 267-lea papă a făcut un apel la pace, la construirea de punți și și-a exprimat convingerea că răul nu poate învinge.
Mănăstirea Troyan „Adormirea Maicii Domnului” va dona bisericii „Sfânta Paraskeva-Petka” din Troyan, o parte din moaștele sfinților patroni ai orașului – Sfânta Parascheva Petka și Sfântul Mare Mucenic Panteleimon, a anunțat pentru BTA arhimandritul..
A început una dintre cele mai respectate sărbători pentru musulmani – Kurban Bayram. Aceasta este asociată cu sacrificiul, iertarea și compasiunea. Potrivit lui Sezer Sadulov de la Muftiatul Regional din Kardjali, Kurban Bayram consolidează relațiile..
O delegație bisericească din partea Patriarhiei Bulgare, reprezentată de mitropolitul Antonie și părintele profesor Ivan Ivanov, s-a numărat printre delegațiile oficiale prezente la încoronarea și inaugurarea papei Leon XIV, în zilele de 18 și 19 mai...