Bulgaria nu a avut niciun motiv să interzică avionului președintelui Serbiei, Aleksandar Vučić, să survoleze spațiul aerian bulgar în drum spre Moscova pentru parada militară din 9 mai. Acest lucru a fost declarat de premierul Rosen Jeliazkov în răspunsul său la o întrebare adresată în parlament. ”Nu avem motive să închidem spațiul nostru aerian pentru țările cu care avem parteneriate și relații de bună vecinătate.”
”Președintele Serbiei nu este persona non grata pentru Bulgaria. În acest caz specific, se consideră că nu există niciun risc sau pericol pentru securitatea națională, iar întrebarea dacă ne place sau nu că cineva se duce undeva este o chestiune de atitudine subiectivă”, a declarat premierul Rosen Jeliazkov.
Angajații Agenției Bulgare de Știri (BTA), Televiziunii Naționale Bulgare (BNT) și Radioului Național Bulgar (BNR) vor organiza un miting de protest în această joi, 15 mai, la intersecția din fața Universității din Sofia "St. Kliment Ohridski", a..
O paradă a modei, improvizată cu participarea fetelor din cadrul serviciilor sociale și a absolventelor de liceu de la Liceul nr. 2 "Acad. Emilian Stanev„ va avea loc astăzi în spațiul Podkupno din zona Largo a capitalei. Evenimentul face parte din..
Prognoza meteo pentru Bulgaria pentru 12 mai 2025 Soare și ploaie în prima zi a săptămânii Luni, înainte de prânz, va fi vreme însorită. După-amiaza, va ploua în special în jumătatea sudică a țării. Temperaturile minime vor fi între 6°C și 11°C, în..
Mai mult de o cincime dintre bulgari sunt săraci, potrivit unei analize a Institutului pentru Economia Pieței. Numărul persoanelor care trăiesc în deficit..
Cu câteva zile înainte de începerea sezonului balurilor de absolvire, Ministerul Muncii și Politicii Sociale și Fundația "Asistența persoanelor cu..
O paradă a modei, improvizată cu participarea fetelor din cadrul serviciilor sociale și a absolventelor de liceu de la Liceul nr. 2 "Acad. Emilian Stanev„..