Prima soprană Gabriela Georgieva a fost desemnată „Muzicianul anului 2024” în cadrul sondajului național realizat de emisiunea de muzică clasică „Allegro vivace”, difuzată de Radio Bulgaria. Solista Operei din Sofia, considerată una dintre cele mai valoroase soprane ale țării, este prezentă constant pe scene internaționale de operă și la prestigioase festivaluri de muzică.
Decernarea premiilor a avut loc în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate în Studioul 1 al Radiodifuziunii Naționale Bulgare. Concertul de gală a fost organizat sub patronajul președintei Adunării Naționale, doc. Natalia Kiselova.
Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Naționale Bulgare a fost, de asemenea, onorată cu titlul „Ansamblul anului 2024”. Sub conducerea dirijorului principal Constantin Ilievski, ansamblul interpretează pentru al doilea sezon consecutiv lucrări ale compozitorilor bulgari. Membrii orchestrei au profitat de ocazie pentru a citi o declarație de protest împotriva subfinanțării BNR și a salariilor considerate jignitor de mici.
Premiul „Profesor de muzică al anului 2024” a fost oferit de public renumitei soprane Raina Kabaivanska. Una dintre elevele sale, soprana Alexandrina Mihaylova, a fost desemnată „Tânăr muzician al anului 2024”.
Premiul „Muzică în loc de stradă” a fost înmânat de soția președintelui Republicii Bulgaria, Desislava Radeva, profesoarei Radka Kuseva, cu o îndelungată carieră didactică în orașul Sliven.
Evenimentul s-a încheiat cu acordarea premiului special „Olga Kamburova” tânărului pianist Ivaylo Vassilev, în vârstă de 17 ani, o distincție acordată de echipa „Allegro vivace” în sprijinul unui muzician promițător./DC
Traducere: Iulia Bahovski
Astăzi, la ora 12.30, în Foaierul de marmură al Adunării Naționale, se va inaugura o expoziție foto-documentară cu tema „Răsunetul mondial al Revoluției din Aprilie”. La eveniment va participa strănepotul lui William Gladstone, Francis Gladstone...
Donvena Pandoursky, o maestra de balet bulgară cu o carieră europeană impresionantă, a absolvit Școala Națională de Coregrafie din Sofia la sfârșitul anilor 1970 și s-a alăturat Baletului Operei din Sofia. În 1988 a absolvit Conservatorul de Stat..
Biblioteca Municipală va sărbători Ziua Bibliotecarului, pe 9 mai, cu o zi a porților deschise, anunță organizatorii. Special pentru această sărbătoare, în Piața Slaveykov va avea loc o lectură literară cu program muzical. Biblioteca va prezenta..
Astăzi, la ora 12.30, în Foaierul de marmură al Adunării Naționale, se va inaugura o expoziție foto-documentară cu tema „Răsunetul mondial al Revoluției..