Motivul principal pentru introducerea disciplinei Religie și Virtuți este consolidarea educației morale, a declarat ministrul Educației și Științei, Krasimir Vâlcev, într-un interviu acordat postului public de televiziune BNT. Potrivit acestuia, ”aceasta va fi o oră de educație în virtuți și nu va include evaluare”.
El a subliniat că această materie nu va fi impusă niciunui copil împotriva voinței părinților. Ministrul Vâlcev a anunțat, de asemenea, că vor fi introduse modificări în programa școlară, inclusiv pentru materiile specializate. De asemenea, se va acorda o atenție urgentă deficitului de personal în domeniile tehnice.
Editat de Darina Grigorova
Trei persoane, inclusiv un cetățean italian, au fost reținute în timpul protestului de aseară, la care au participat mii de oameni în fața Parlamentului de la Sofia, a anunțat directorul Direcției de Poliție a Capitalei, comisar-șeful Lubomir Nikolov...
Publicul cititor din Macedonia de Nord este interesat de literatura bulgară în principal datorită operelor scriitorilor contemporani. Autorii mai vechi nu sunt cunoscuți, nici măcar în cercurile literare, a afirmat criticul, traducătorul și lectorul de..
Vineri, temperaturile minime vor varia între 4 și 9°C, iar în sud-est vor ajunge până la 12°C. În Sofia se vor înregistra în jur de 6°C. Vremea va rămâne predominant înnorată în următoarele 24 de ore, iar ploi se vor semnala aproape în toată țara. Pe..
Prim-ministrul Macedoniei de Nord, Hristijan Mickoski, l-a acuzat pe jurnalistul macedonean de origine bulgară Vladimir Perev, care a fost atacat, că a..
Vineri, temperaturile minime vor varia între 4 și 9°C, iar în sud-est vor ajunge până la 12°C. În Sofia se vor înregistra în jur de 6°C. Vremea va rămâne..
„Soluțiile pentru realizarea păcii în Ucraina trebuie să se bazeze pe principiile fundamentale ale Cartei ONU, precum suveranitatea, independența și..