Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Asociația Organizațiilor Patronale din Bulgaria susține aderarea Bulgariei la zona euro în 2026

Foto: BTA-arhivă

Într-o poziție transmisă președintelui Rumen Radev, președintei Adunării Naționale Natalia Kiselova și prim-ministrului Rosen Jeliazkov, Asociația Organizațiilor Patronale din Bulgaria (AOBE) își exprimă sprijinul ferm pentru aderarea Bulgariei la zona euro la 1 ianuarie 2026. Poziția este o reacție la propunerea de referendum privind euro, prezentată parlamentului de președintele Rumen Radev. ”Finalizarea procesului de integrare europeană a Bulgariei, prin aderarea deplină la Uniunea Economică și Monetară, va garanta o creștere accelerată a veniturilor și o convergență reală mai rapidă a puterii de cumpărare către valorile medii europene”, afirmă angajatorii.

Asociația reunește organizații patronale care activează în toate domeniile vieții economice, generând peste 86 % din valoarea adăugată brută prin intermediul a 82 % din totalul angajaților.

Astăzi, una dintre cele mai mari două organizații sindicale din țară, KNSB, și-a anunțat, de asemenea, sprijinul pentru aderarea la zona euro. Potrivit acesteia, efectul final al acestui demers va fi creșterea veniturilor cetățenilor bulgari și un viitor mai bun.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Gheorghi Gheorghiev

Bulgaria se așteaptă să fie eliminată din „lista gri” a FATF

Până la jumătatea anului 2026, Bulgaria ar trebui să fie eliminată de pe „lista gri” a țărilor care nu sancționează suficient spălarea banilor proveniți din activități ilegale, a declarat ministrul Justiției, GheorgHI Gheorghiev la BNT. Din totalul de 25..

publicat în 27.10.2025 la 08:45

Ministrul energiei afirmă că aprovizionarea cu combustibil a Bulgariei este asigurată până la sfârșitul anului

Aprovizionarea cu combustibil pentru piața internă este asigurată în totalitate până la sfârșitul anului, a declarat ministrul Energiei, Jecio Stankov, în urma sancțiunilor impuse de Statele Unite asupra giganților petrolieri ruși Lukoil și Rosneft. El a..

publicat în 24.10.2025 la 17:45

Cabinetul va realoca mașinile serviciului de securitate administrației prezidențiale

Consiliul de Miniștri a propus transferul vehiculelor de la Serviciul Național de Protecție (NSO) către administrația prezidențială printr-o modificare legislativă, a raportat reporterul Radio Național Bulgaria, Țvetelina Stoianova. Acest lucru nu ar..

publicat în 24.10.2025 la 17:00