Suma totală a banilor cash din Bulgaria a depășit pragul de 30 de miliarde de leva, iar Asociația Băncilor Bulgare îi îndeamnă pe cetățeni să depună aceste sume în conturi bancare înainte de adoptarea monedei euro. Apelul a fost făcut de secretarul general al asociației, James Yolovski, într-un interviu acordat Radioului Național Bulgar.
Potrivit acestuia, în luna iunie sunt așteptate evaluări pozitive din partea Băncii Centrale Europene și a Comisiei Europene în ceea ce privește pregătirea Bulgariei pentru aderarea la zona euro. Decizia politică finală ar putea fi luată în iulie. „Oamenii pot fi liniștiți. Există chiar o tendință de scădere ușoară a dobânzilor după aderare. Trecerea la euro nu va genera creșteri ale costurilor pentru serviciile bancare. Conversia automată și gratuită din leva în euro va avea loc imediat ce fondurile sunt depuse în conturi”, a explicat Yolovski.
El a adăugat că, în ciuda contextului global marcat de instabilitate și incertitudine, economia Bulgariei rămâne solidă. „Datele pentru primul trimestru arată o creștere a PIB-ului de peste 3%, ceea ce plasează Bulgaria printre liderii Uniunii Europene. Rata șomajului este foarte scăzută, sub 4%. Prognozele instituțiilor europene și bulgare conturează perspective pozitive. Toate acestea confirmă că locul Bulgariei este în zona euro”, a subliniat expertul./trad IB
„Dialogul dintre angajatori și sindicate a fost restabilit. De mâine, la Ministerul Finanțelor, încep întâlniri în care vor fi clarificate toate detaliile. Statul stă în spatele fiecărui cetățean bulgar.”, a scris pe Facebook liderul GERB, Boiko Borisov,..
Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat că bugetul pentru 2026 nu îi place și că va fi înghețat. În fața presei din Parlament, Borisov a spus că „Consiliul pentru guvernare comună” al formațiunilor din coaliție, împreună cu premierul și ministrul..
Prețul mediu al apartamentelor vândute în Sofia în al treilea trimestru al anului 2025 a ajuns la 2.310 euro pe metru pătrat, înregistrând o creștere anuală de 25,5%, potrivit datelor furnizate de Bulgarian Properties. Deși noile ansambluri..