La Sofia a fost inaugurată cea de-a 20-a reuniune mondială a mass-mediei bulgare, organizată de Agenția Bulgară de Telegrafie (BTA). Aceasta se desfășoară sub motto-ul „Mass-media și cunoașterea” și reunește reprezentanți ai 34 de mass-media din 25 de țări.
În deschiderea evenimentului, directorul general al BTA, Kiril Vâlchev, a ridicat problema necesității ca Bulgaria să propună de urgență un program de sprijin sistematic pentru mass-media bulgară din străinătate, similar celui aplicat cu succes în școli. El a reamintit că jurnaliștii transmit cunoștințele despre ziua de azi, așa cum profesorii transmit cunoștințele de ieri.
„Sper că întâlnirea de anul acesta a mass-media bulgare va deveni un exemplu al faptului că orice bulgar, oriunde s-ar afla în lume, este important pentru țara și societatea noastră”, a scris premierul Rosen Jelyazkov, în mesajul său de salut adresat participanților.
Redactorul-șef al revistei bulgaro-ungare de cultură și viață publică „Hemus”, Svetla Kiosseva, a subliniat în discursul său utilitatea unor astfel de întâlniri, care nu numai că apropie presa bulgară răspândită în întreaga lume, dar și facilitează contactele acestora cu instituțiile bulgare, a transmis BTA.
La deschiderea forumului a fost prezent și Simeon Saxe-Coburg-Gotha, care, în calitate de prim-ministru acum 20 de ani, a adresat un mesaj participanților la Prima întâlnire mondială a mass-mediei bulgare, desfășurată la Sofia, la 23 mai 2005.
Conform tradiției, în cadrul întâlnirii va fi decernat premiul Fondului Național de Donații „13 Secole Bulgaria” pentru contribuția la difuzarea culturii bulgare de către mass-media de limbă bulgară din străinătate.
Comunicarea cu părinții, o problemă pentru adolescenții din Bulgaria: Raport Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, 1 iunie, UNICEF și Institutul Național de Statistică au prezentat „Copiii din Bulgaria: date cheie și tendințe în 2024”, o analiză..
Peste 2.200 de copii din toată Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Moldova, Republica Macedonia de Nord, Serbia, Muntenegru și Ucraina participă la cea de-a 22-a ediție a Festivalului etno-cultural internațional pentru copii „Copiii Balcanilor..
Creșterea amenzilor pentru infracțiunile rutiere și intensificarea prezenței poliției – acestea sunt măsurile anunțate de ministrul de interne Daniel Mitov după ultimatumul dat de premierul Rosen Jeliazkov, care a stabilit un termen de o lună pentru..
Tinerii medici și asistenții medicali din șase orașe ies în această seară la al doilea protest național sub sloganul „Viitor în Bulgaria”, informează..
Susținătorii menținerii levei în Bulgaria și după 2026, și Ministerul de Interne (MVR) au opinii diferite cu privire la numărul persoanelor care au ieșit..
Marți, temperaturile minime vor varia între 12° C și 17° C, iar în Sofia vor fi de 12° C. În timpul zilei, vremea va fi predominant însorită. În jurul..