Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Prim-ministrul Jeliazkov: Am depășit momentul dezbaterilor politice privind euro

Rosen Jeliazkov
Foto: BTA

Guvernul nu va dezbate introducerea euro în Bulgaria, a declarat prim-ministrul Rosen Jeliazkov în cadrul unei discuții organizate de Consiliul Economic și Social al Republicii Bulgaria. El a adăugat că toți politicienii și instituțiile responsabile sunt conștiente de situația Bulgariei și de măsurile care trebuie luate. El a reamintit că dezbaterea politică pe această temă a început în 1997 și s-a încheiat în 2005, când Bulgaria a semnat Tratatul de aderare la UE.

Președintele trimite la Curtea Constituțională cererea respinsă privind referendumul pentru euro

Prim-ministrul a declarat că guvernul ia măsuri pentru a stopa speculațiile și a preveni creșterea prețurilor înainte ca Bulgaria să adere la zona euro. Obiectivul guvernului este de a asigura că creșterea veniturilor va depăși inflația.

Astăzi, Curtea Constituțională a anunțat că a deschis un dosar în urma cererii președintelui Rumen Radev de invalidare a refuzului președintei Adunării Naționale, Natalia Kiseleva, de a înainta propunerea sa de referendum parlamentului. Întrebarea propusă pentru referendum este: ”Sunteți de acord ca Bulgaria să adopte euro ca monedă națională în 2026?”

Redactor: Miglena Ivanova

Publicat și tradus în limba română de Vlad Mitev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Cabinetul va realoca mașinile serviciului de securitate administrației prezidențiale

Consiliul de Miniștri a propus transferul vehiculelor de la Serviciul Național de Protecție (NSO) către administrația prezidențială printr-o modificare legislativă, a raportat reporterul Radio Național Bulgaria, Țvetelina Stoianova. Acest lucru nu ar..

publicat în 24.10.2025 la 17:00

Industria de apărare a Bulgariei oferă oportunități pentru parteneriate de succes, afirmă președintele Rumen Radev

”Industria de apărare a Bulgariei este renumită pentru calitatea sa și se bucură de o excelentă reputație internațională. Aceasta oferă oportunități excelente pentru o cooperare strânsă cu Vietnamul în sectorul securității”, a declarat președintele Rumen..

publicat în 24.10.2025 la 16:15

Vânzarea activelor Lukoil din Bulgaria va avea loc numai după o decizie a Consiliului de Miniștri și aprobarea DANS

Adunarea Națională a Bulgariei a aprobat în a doua lectură amendamentele la Legea privind promovarea investițiilor. Conform modificărilor, activele companiei ruse Lukoil din Bulgaria pot fi vândute numai după o decizie a Consiliului de Miniștri și în..

publicat în 24.10.2025 la 13:15