Unitățile Armatei Terestre, Forțelor Aeriene, Forțelor Navale, Comandamentului Comun al Forțelor Armate și Comandamentului Comun al Operațiunilor Speciale din Bulgaria vor organiza zile ale porților deschise dedicate copiilor, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, sărbătorită pe 1 iunie. Evenimentele festive vor avea loc în zilele de 29 și 30 mai 2025, în incinta unităților militare din întreaga țară.
În conformitate cu tradiția, vor fi expuse echipamente și tehnică militară modernă din dotarea armatei bulgare, oferind celor mici ocazia să interacționeze direct cu militarii și să descopere mijloacele prin care este asigurată apărarea națională.
Pe 29 mai, între orele 10:00 și 14:00, Brigada a II-a Mecanizată din cadrul Armatei Terestre își va deschide porțile în Stara Zagora, pe strada „Avgusta Traiana” nr. 23. În aceeași zi, de la ora 13:00, va putea fi vizitată și unitatea militară 32 420 din Ruse.
Pe 30 mai, publicul va putea vizita Regimentul 110 alpin din Smolyan, unitatea militară 44 220 din Plovdiv, Regimentul 55 de geniu din Belene, precum și Batalionul 38 pentru protecție nucleară, chimică, biologică și ecologică din satul Musachevo.
Pentru pasionații de aviație, în aceeași zi își vor deschide porțile două baze aeriene din cadrul Forțelor Aeriene: cea din Vrazdebna (între orele 10:00 și 14:00) și cea din Bezmer, lângă Yambol (între 9:30 și 14:00).
Copiii vor putea vizita și alte unități militare din diverse orașe ale țării, evenimentele fiind organizate în spiritul apropierii armatei de societate și educării tinerilor în spiritul valorilor naționale. / Traducere IB
În timpul nopții, cerul va fi în mare parte senin în cea mai mare parte a țării. În regiunile sudice va fi mai mult noros, iar în unele locuri sunt posibile precipitații slabe. Vineri va fi în mare parte însorit. Se vor forma nori cumulus în regiunile..
Săptămâna trecută, Grecia, Spania, Bulgaria, Muntenegru și Albania au activat Mecanismul UE de protecție civilă pentru a le ajuta să facă față incendiilor forestiere, multe dintre acestea având loc simultan în întreaga Europă, a anunțat Comisia..
O grupare criminală organizată care trafică droguri din Spania și Olanda către Turcia a fost destructurată de Agenția Națională pentru Securitate (DANS) și Direcția Generală pentru Combaterea Criminalității Organizate (GDBOP). Liderul grupării și cinci..
În al doilea trimestru al anului 2025, produsul intern brut (PIB) al Bulgariei a crescut cu 3,1% față de al doilea trimestru al anului precedent și cu..
Ape calme de-a lungul coastei Mării Negre, persoanele care fac plajă trebuie să fie prudente În ultimele zile, au avut loc mai multe incidente mortale..
Săptămâna trecută, Grecia, Spania, Bulgaria, Muntenegru și Albania au activat Mecanismul UE de protecție civilă pentru a le ajuta să facă față incendiilor..