Campionatul European de Canotaj pentru bărbați și femei a fost deschis oficial la baza de canotaj din Plovdiv. Competiția se desfășoară în perioada 29 mai – 1 iunie și reunește 800 de sportivi din 33 de țări.
La ceremonia de deschidere, președinta Federației Europene de Canotaj, Anamari Felps, a salutat participanții și a evidențiat nivelul excelent de organizare. Este pentru a doua oară când Plovdiv găzduiește acest eveniment, după ediția din 2011, reamintește agenția BTA.
„Plovdiv ne oferă întotdeauna scena perfectă pentru timpi rapizi și curse palpitante. Le urez noroc canotorilor care încep aici lunga cale spre Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Standardul curselor de aici este întotdeauna fenomenal și de aceea revenim mereu la Plovdiv”, a declarat Felps.
Bulgaria este reprezentată de două ambarcațiuni: Cristian Vassilev va concura la proba de skiff, iar la patru cu cârmaci vor evolua Alexander Nikolov, Hristo Neshev, Ilian Stoilov și Mario Neykov.
Competiția este transmisă de 14 posturi de televiziune naționale. Președintele Comitetului de Organizare, Ivan Popov, a explicat interesul ridicat al mass-media prin nivelul competitiv ridicat așteptat la această ediție./ traducere Iulia Bahovski
Ivan Ivanov a câștigat titlul junior la turneul de tenis US Open, învingându-l pe Alexander Vasilev într-o finală bulgară istorică. Astfel, după Wimbledon, campionul în vârstă de 16 ani a ridicat trofeul la al doilea turneu de Grand Slam consecutiv...
Peste 400 de participanți au luat parte la cea de-a 11-a ediție a Maratonului Sofia Ekiden 2025. Competiția a avut pe 6 septembrie și era dedicată aniversării Unirii Principatului Bulgariei și a Rumeliei de Est. Evenimentul a început la ora 9:00 în..
În această seară, de la ora 21:45, la Sofia va avea loc meciul dintre echipele naționale de fotbal ale Bulgariei și Spaniei. Confruntarea este prima pentru ambele echipe în cadrul calificărilor pentru Cupa Mondială din Statele Unite, Canada și Mexic din..