Coaliția PP-DB insistă ca fostul președinte al DANS (serviciul bulgar de informații - nota editorului), Plamen Toncev, să fie audiat din cauza suspiciunilor de presiuni asupra sa, a anunțat copreședintele Continuăm Schimbarea, Kiril Petkov, a raportat BTA. Cu un an înainte de expirarea mandatului său, el a fost ales în fruntea Comisiei pentru dosare.
Potrivit deputatului, există informații că numele fiului lui Plamen Toncev este implicat într-un potențial scandal de corupție legat de medicamente. „Și aici se pune întrebarea: avem o altă ”criză cu ostatici”, șantaj și presiuni împotriva lui, ca în cazul fiului lui Gevdet Cakarov?”, a spus Kiril Petkov. Acesta este motivul pentru care PP-DB a depus o cerere oficială pentru audierea președintelui DANS, cu întrebarea dacă a fost presat să devină „arhivistul șef al dosarelor”.
Cealaltă întrebare importantă, potrivit deputatului, este cum va afecta schimbarea de la vârful DANS securitatea națională și ce politici va urma noul președinte într-un moment în care operațiuni militare au loc la 300 km de granițele Bulgariei.
Editor: Diana Țankova
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Foto: BGNES
Adunarea Națională a respins din nou propunerea partidului Renaștere privind organizarea unui referendum privind adoptarea monedei euro în Bulgaria. 50 de deputați au votat „pentru”, 112 „împotrivă” și 53 s-au abținut. Premierul Jeliazkov: Am depășit..
Partidul Renaștere cere, într-o declarație, o reacție din partea Ministerului Afacerilor Externe cu privire la Drago Karov și protecția bulgarilor din Macedonia de Nord. Declarația a fost citită în parlament de președintele Renaștere, Kostadin..
”Decizia unilaterală a lui Gevdet Ceakarov de a părăsi președinția DPS-DPS este o capitulare personală jalnică în fața lui Delian Peevski (liderul DPS - Un Nou Început). Astfel de acțiuni sunt în contrast puternic cu principiile morale și democratice pe..
Poziția Republicii Bulgaria este clară. Nu avem nicio problemă bilaterală cu Republica Macedonia de Nord. Acest lucru a fost afirmat de premierul Rosen..