Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Roberta Metsola salută evaluarea gradului de pregătire a Bulgariei pentru adoptarea monedei euro

Roberta Metsola
Foto: AP/BTA

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a adresat un mesaj scurt Bulgariei în legătură cu concluziile pozitive ale raportului de convergență privind pregătirea Bulgariei pentru adoptarea monedei euro la 1 ianuarie 2026:

"Salut decizia de astăzi, care deschide calea Bulgariei către aderarea la zona euro. Moneda euro aduce prosperitate și stabilitate. Acesta este un alt pas important pentru poporul bulgar și pentru Europa, după aderarea țării la Schengen", a scris Roberta Metsola pe rețelele de socializare, potrivit serviciului de presă al Parlamentului European.

Editat de Miglena Ivanova

Publicat și tradus de Vlad Mitev

Foto: AP/BTA




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Consiliul pentru Media Electronică a fost reamintit că comunismul în Bulgaria a fost declarat ilegal prin lege

Prof. Vili Lilkov și avocatul Petar Slavov au notificat Consiliul pentru Media Electronică (CEM) cu privire la difuzarea ilegală a serialului din 1969 „La Fiecare Kilometru”, potrivit site-ului web al Uniunii Jurnaliștilor Bulgari sbj-bg.eu. Într-o..

publicat în 29.10.2025 la 14:15

UE așteaptă poziția Sofiei după sancțiunile SUA împotriva Lukoil

Comisia Europeană așteaptă ca Bulgaria să prezinte cât mai curând posibil o poziție și o evaluare a posibilelor consecințe pentru rafinăria Lukoil din Burgas, după impunerea sancțiunilor SUA împotriva companiei ruse. Acest lucru a fost raportat BNR de..

publicat în 29.10.2025 la 13:30

Președintele Parlamentului din BSP cedează locul vicepreședintelui din GERB

Am depus o cerere de demisie din funcția de președinte al Adunării Naționale, a anunțat Natalia Kiselova după deschiderea sesiunii plenare din 29 octombrie. „Astăzi demisionez și, în acest fel, arăt cum trebuie să acționeze cineva cu simțul datoriei și..

publicat în 29.10.2025 la 12:45