Compania de stat „Centrul Bulgar de Calificare Maritimă” caută sprijin din partea autorităților pentru accelerarea procedurilor de vânzare a feriboturilor „Eroii din Sevastopol” și „Eroii din Odesa”, precum și a navei de pasageri „Atanas Dimitrov”. Informația a fost oferită pentru BNR Varna de Dencho Dobrev, directorul centrului, care a început un nou mandat de trei ani.
Prin această inițiativă, compania încearcă să reducă din cheltuieli și, în paralel, să identifice surse suplimentare de venit. Potrivit lui Dobrev, menținerea navelor a devenit prea costisitoare. În cazul feribotului „Eroii din Odesa”, decizia de privatizare a fost luată încă din 2019 de către Parlament, însă până în prezent nu s-a găsit niciun cumpărător.
Construite în Norvegia în anul 1978, cele două feriboturi au deservit ruta Varna–Odesa până în 1989, înainte de schimbările politice din Bulgaria.
În paralel cu aceste demersuri, Centrul Bulgar de Calificare Maritimă va continua să își dezvolte activitatea principală – formarea personalului maritim. Anul trecut, 3.300 de persoane au absolvit cursurile centrului, dintre care 15% au fost cetățeni străini.
Președintele Rumen Radev a impus veto asupra unei părți dintre modificările la Legea apărării și a forțelor armate ale Republicii Bulgaria, adoptate la 30 octombrie a.c., a anunțat serviciul de presă al șefului statului. În motivele sale, el subliniază..
„Facem apel către Rusia să înceteze acțiunile inacceptabile de bruiaj al semnalelor de satelit ale țărilor europene”, au declarat reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe al Bulgariei într-o postare pe platforma „X”. „Înaintea următoarei reuniuni..
Nava de cercetare științifică „Sf. Sf. Chiril și Metodiu” (NIC 421) a plecat din Varna după o ceremonie festivă de despărțire desfășurată în portul maritim. În cadrul celui de-al patrulea voiaj spre Antarctica, nava este așteptată să ajungă la baza..