Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Bulgaria este aproape de aderarea la programul de călătorie fără viză al SUA

Foto: Daniel Mitov/Facebook

Vizita de lucru a ministrului bulgar de interne, Daniel Mitov, în SUA s-a încheiat cu întâlniri la Departamentul pentru Securitate Internă și la Biroul pentru Securitate Diplomatică. Delegația bulgară care l-a însoțit pe ministru a inclus directorii principalelor direcții „Poliția Națională”, „Combaterea Crimei Organizate” și „Poliția de Frontieră” – comisarii șefi Zahari Vaskov, Boyan Raev și Anton Zlatanov.

”Bulgaria este foarte aproape de aderarea la programul de călătorie fără vize al SUA. Aderarea la acest program este o prioritate absolută pentru noi, iar guvernul este mândru să raporteze progrese semnificative”, a declarat Mitov în cadrul conversației sale cu subsecretarul Departamentului Securității Interne, Christopher Pratt.

Săptămâna viitoare va începe o altă reuniune trilaterală între SUA, Comisia Europeană și Bulgaria, în cadrul căreia vor fi discutate aspecte tehnice din planul de lucru. Evaluarea activității administrației președintelui Donald Trump este așteptată în decembrie.

”Sper că această evaluare va fi pozitivă, astfel încât să putem finaliza cu succes drumul pe care l-am început împreună cu mulți ani în urmă”, a adăugat ministrul de interne.

Editat de Miglena Ivanova

Versiunea în limba română: Vlad Mitev

Foto: Facebook/Daniel Mitov




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Președintele Radev mulțumește Africii de Sud pentru eliminarea vizelor de scurtă ședere pentru cetățenii bulgari

Președintele Rumen Radev a trimis o scrisoare președintelui Cyril Ramaphosa în care își exprimă recunoștința pentru decizia Republicii Africa de Sud de a elimina cerințele de viză pentru șederi de scurtă durată pentru cetățenii bulgari. Radev a..

publicat în 22.10.2025 la 17:45

Liberalii din Parlamentul European vor investiga arestarea primarului din Varna

Grupul politic Renew Europe din Parlamentul European a înființat un grup de lucru pentru a examina cazurile în care guvernul bulgar ar fi acționat împotriva statului de drept. Măsura vine ca răspuns la ceea ce grupul descrie ca „semne alarmante de..

publicat în 22.10.2025 la 17:00
Kostadin Kostadinov

Partidul Renaștere va propune o lege care să interzică politicienilor sancționați în temeiul Legii Magnitsky să ocupe funcții înalte

Modificările legislative care interzic persoanelor sancționate în temeiul Legii Magnitsky la nivel global să ocupe funcții înalte în guvern sau în partid vor fi probabil prezentate Parlamentului joi de către partidul Renaștere, a declarat deputatul Petar..

publicat în 22.10.2025 la 14:45