Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Bulgaria își reafirmă sprijinul pentru aderarea Albaniei la UE

Foto: parliament.bg

Președinta Adunării Naționale, Natalia Kiselova, se află într-o vizită de lucru în Albania pentru a participa la Adunarea Parlamentară a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est, în cadrul căreia Parlamentul bulgar va prelua președinția organizației pentru o perioadă de un an, a informat serviciul de presă al parlamentului. În cadrul unei întâlniri cu președintele Albaniei, Bajram Begaj, Kiselova a subliniat că Bulgaria sprijină în mod constant Albania în procesul de integrare europeană.

Ea și-a exprimat, de asemenea, încrederea că cele două țări vor continua să colaboreze pentru accelerarea construcției Coridorului VIII.

”Există un potențial neexploatat în ceea ce privește contactele dintre reprezentanții mediului de afaceri, promovarea produselor bulgare pe piața albaneză și viceversa, precum și promovarea formelor active de cooperare în domeniul investițiilor, schimbul de informații privind achizițiile publice în domeniul infrastructurii, construcțiilor și energiei”, consideră Kiselova. Ea a subliniat că unul dintre sectoarele cu cea mai dinamică dezvoltare în relațiile bilaterale este turismul, important atât pentru economie, cât și pentru apropierea dintre cele două popoare.

Natalia Kiselova a subliniat, de asemenea, importanța minorității naționale bulgare din Albania ca punte de prietenie și factor de consolidare a încrederii reciproce între cele două țări.

”Bulgaria apreciază toate eforturile depuse de Albania pentru a proteja drepturile minorităților prin legea privind protecția minorităților naționale adoptată în 2017”, a subliniat Natalia Kiselova.

Editat de Miglena Ivanova

Versiunea în limba română: Vlad Mitev

Foto: parliament.bg




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

UE așteaptă poziția Sofiei după sancțiunile SUA împotriva Lukoil

Comisia Europeană așteaptă ca Bulgaria să prezinte cât mai curând posibil o poziție și o evaluare a posibilelor consecințe pentru rafinăria Lukoil din Burgas, după impunerea sancțiunilor SUA împotriva companiei ruse. Acest lucru a fost raportat BNR de..

publicat în 29.10.2025 la 13:30

Președintele Parlamentului din BSP cedează locul vicepreședintelui din GERB

Am depus o cerere de demisie din funcția de președinte al Adunării Naționale, a anunțat Natalia Kiselova după deschiderea sesiunii plenare din 29 octombrie. „Astăzi demisionez și, în acest fel, arăt cum trebuie să acționeze cineva cu simțul datoriei și..

publicat în 29.10.2025 la 12:45

Partidele de la guvernare convin să rotească funcția de președinte al parlamentului

Partidele din coaliția bulgară au convenit să introducă un sistem de rotație a președinției Adunării Naționale. În cadrul reuniunii comune a consiliului de guvernare de astăzi, membrii au discutat și proiectul de buget pentru anul viitor. Kostadin..

publicat în 28.10.2025 la 19:15