Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Se aduc acuzații de privare ilegală de libertate în azilul din satul Yagoda

Foto: BGNES

Până la 12 ani de închisoare riscă participanții la abuzurile asupra persoanelor vârstnice din satul Yagoda, din regiunea Stara Zagora, a anunțat BGNES. Tribunalul districtual din Kazanlak va examina mâine cererea procuraturii de impunere a măsurii „arest preventiv” pentru cei șase arestați în cazul azilului ilegal, din care au fost scoși 75 de oameni, opt dintre aceștia fiind deja internați în spital.

„Principalele acuzații sunt privarea ilegală de libertate și împiedicarea liberei circulații, neacordarea de ajutor unei persoane aflate în pericol de moarte și care avea nevoie de îngrijire, exercitarea de violență fizică și vătămare corporală”, a declarat la o conferință de presă procurorul regional din Stara Zagora, Tanya Dimitrova, potrivit BNR. Urmează să fie stabilite faptele și circumstanțele privind eventuala implicare a unora dintre cei reținuți în alte tipuri de infracțiuni.

Milka Raeva, în vârstă de 70 de ani, a povestit pentru bTV despre condițiile inumane: „Ne închid ca pe câinii la ora 6 dimineața. Ne dau două felii de pâine și, în căldura asta, nu deschid să intre aer, le e frică să nu fugim. Am trecut foarte greu prin cei 4 ani. Dumnezeu mă ajută. Mulți oameni au murit de foame, fără medici, cu răni, îi leagă, iar înăuntru este o mizerie îngrozitoare.” Astăzi, bătrâna se simte salvată și așteaptă ca una dintre fiicele sale să o îmbrățișeze din nou./tradus si publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Crește rolul TikTok în manipularea opiniei publice din Bulgaria

Influența rețelei sociale TikTok în Bulgaria este în continuă expansiune, inclusiv în ceea ce privește răspândirea manipulărilor. Acest lucru este evidențiat într-un raport prezentat în Parlamentul European, transmite BTA. Documentul este realizat de..

publicat în 19.11.2025 la 13:30

Agenția de sondaje Myara”: 81,2% dintre bulgari nu consideră că democrația din Bulgaria este autentică

81,2% dintre bulgari nu consideră că democrația din Bulgaria este autentică, 78,2% se îndoiesc că tranziția s-a încheiat, iar 57,6% nu sunt convinși că în Bulgaria economia de piață nu este funcțională. Datele provin dintr-un sondaj independent realizat..

publicat în 18.11.2025 la 16:30

A fost emis cod galben pentru precipitații în 11 regiuni, iar în sud din nou va fi vânt puternic

Miercuri, temperaturile minime vor fi între 5 și 10°, în Sudul Bulgariei între 12 și 17°, iar în Sofia – aproximativ 8°. Pe parcursul zilei va fi înnorat și cu precipitații, în principal în Nordul și Vestul Bulgariei, care vor continua și în noaptea de..

publicat în 18.11.2025 la 14:30