O navă de marfă care transporta îngrășăminte agricole s-a blocat în apele puțin adânci din apropierea canalului de intrare în portul Burgas în timp ce efectua o manevră. Nava, care arborează pavilionul Liberiei, poate fi văzută din zona de acces public din apropierea stației marine a orașului, a relatat corespondenta BNR Daniela Kostadinova.
O echipă de scafandri efectuează o inspecție subacvatică a navei. Aceasta urmează să fie remorcată de remorchere.
Redactor: Miglena Ivanova
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Foto: Daniela Kostadinova
Peste 420 de milioane de euro au trimis bulgarii care lucrează în străinătate, rudelor și apropiaților lor în primul trimestru al anului. Suma este cu 66 de milioane de euro mai mare decât în aceeași perioadă a anului 2025. Cele mai multe fonduri sunt..
Ministerul Transporturilor intenționează să achiziționeze 20 de trenuri de călători care funcționează cu biodiesel. Acestea vor îndeplini cerințele de dublă funcționare, deoarece pot funcționa și cu motorină obișnuită, a declarat viceprim-ministrul și..
25 de bulgari care se află în Israel pentru o perioadă scurtă de timp au solicitat asistență la ambasada din Tel Aviv, a declarat pentru BNR Slavena Ghergova, ambasadoarea Bulgariei în statul evreu. Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei face..
Astăzi și mâine, ministrul bulgar al Agriculturii și Alimentației, Gheorghi Tahov, va participa la o reuniune a Consiliului Uniunii Europene pentru..
Ingineria aerospațială este unul dintre noile programe de studii introduse recent la Universitatea Tehnică din Sofia. Programul, predat în limba engleză,..
Au trecut 35 de ani de la înființarea Asociației „SOS Children's Villages Bulgaria”. Cu această ocazie, președintele Rumen Radev va vizita satul Dren,..