Poate că sunt de modă veche, dar cred cu tărie în democrație, prin propunerea mea de a organiza un referendum privind introducerea euro în Bulgaria. Acest lucru i-a declarat președintele Rumen Radev lui Richard Quest de la CNN, după deschiderea Forumului Internațional de Investiții de la Tașkent.
Nu poate exista o criză constituțională din cauza respingerii referendumului. Cu toate acestea, acest lucru va submina contractul social dintre guvern și cetățenii bulgari, a mai spus președintele.
Nu a trecut momentul pentru un referendum privind introducerea euro în Bulgaria. Procesele sunt extrem de dinamice și totul se schimbă foarte repede, chiar și în cadrul UE. Un indicator al acestui fapt este ieșirea Regatului Unit din Uniune, a adăugat președintele, citat de serviciul de presă al instituției prezidențiale.
Redactor: Ivo Ivanov
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Foto: Președinția Bulgară
Comisia Anticorupție din Bulgaria investighează o fraudă imobiliară și o schemă de spălare de bani la scară largă legate de „Parcul Istoric”, asociat cu Ivelin Mihailov, liderul partidului Măreție. Printre persoanele arestate se numără soția deputatului..
Partidul de guvernământ și opoziția s-au certat cu privire la procedura reuniunii Comisiei bugetare înainte de votul final asupra bugetului pentru 2006. Asen Vasilev, președintele partidului Continuăm Schimbarea, a încercat să blocheze sesiunea..
Angajații din sectorul agricol și silvic au organizat un protest în fața Parlamentului, cerând salarii mai mari pentru lucrătorii din departamentele care sunt administratori secundari ai bugetului. Protestul a fost organizat de Federația Națională a..