Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Autostrada Struma va trece pe lângă defileul Kresna

Foto: BTA

Agenția pentru Infrastructura Rutieră din Bulgaria a anunțat că activiștii de mediu și-au retras plângerile și au încheiat procedurile legate de construirea ultimului tronson neterminat al autostrăzii Struma prin defileul Kresna. Având în vedere importanța finalizării autostrăzii și semnificația defileului pentru protecția florei, faunei și habitatelor naturale europene cu o biodiversitate excepțională, organizațiile de mediu și guvernul bulgar au ajuns la un acord privind realizarea autostrăzii Struma în afara defileului Kresna.

De asemenea, se prevede conservarea drumului E79, care trece în prezent prin această zonă, dar ca drum local, ceea ce va elimina traficul intens din zona protejată.

Pentru construirea autostrăzii va fi selectat un contractor extern, care va găsi cel mai potrivit traseu în afara defileului. În prezent, sunt în curs lucrări pentru ocolirea orașului Kresna, iar construcția ar trebui să înceapă până în septembrie.

Traducere în limba română: Vlad Mitev
Foto: BTA


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ploile de toamnă continuă în Câmpia Dunării, iar în Tracia va fi vânt

Marți, temperaturile minime vor varia între 8 și 13°, iar la Sofia vor fi în jur de 9°. În timpul zilei, vor fi precipitații în toată țara, cu precipitații mai semnificative în regiunile nord-estice și în Bulgaria Centrală. După amiază, precipitațiile..

publicat în 10.11.2025 la 13:15
Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar, 10 noiembrie 1989

Acum 36 de ani, pe 10 noiembrie, Bulgaria începea tranziția spre democrație

Pe 10 noiembrie se împlinesc 36 de ani de la începutul simbolic al tranziției Bulgariei de la un sistem monopartid, la democrație . În ziua următoare căderii Zidului Berlinului – pe 10 noiembrie 1989 – plenul Partidului Comunist..

publicat în 10.11.2025 la 12:30
General-maior Deian Deșkov

Armata bulgară va fi înarmată cu pistoale americane

Armata bulgară va fi înarmată cu pistoale americane Până la jumătatea lunii decembrie, toate unitățile militare din țară vor dispune de simulatoare de control al dronelor, a declarat generalul-maior Deian Deșkov, comandantul Forțelor Terestre. La..

publicat în 07.11.2025 la 17:15