Datele de la începutul anului plasează Bulgaria în top 10 țări din UE în ceea ce privește creșterea numărului de turiști, a declarat ministrul turismului Miroslav Borșoș la deschiderea forumului Erlebe Bulgarien din Sunny Beach, lângă Varna, pe malul Mării Negre, relatează agenția de știri bulgară BTA.
Evenimentul, la care participă aproximativ 200 de operatori de turism, companii aeriene și mass-media din Germania, are ca scop promovarea țării ca destinație populară pentru turiștii din Germania, Austria și Elveția.
”Răspunsul la întrebarea de ce să alegi Bulgaria este că este un loc unic, care trebuie descoperit”, a declarat ministrul Borșoș, adăugând că țara dezvoltă un produs de standard mondial în întregul spectru turistic – mare, munte, vin, medicină, SPA etc. Țara a traversat o perioadă dificilă în ultimii 4 ani, a mai spus el, dar acum există stabilitate, iar acest lucru contează enorm, deoarece în turism planificarea se face cu ani înainte.
Editat de Diana Țankova
Tradus și publicat de Vlad Mitev
Foto: municipalitatea Varna
Delfinariul din Varna își întâmpină din nou vizitatorii. Începând de astăzi, acesta va oferi trei spectacole pe zi pe tot parcursul sezonului estival, a informat BGNES. Copiii vor fi întâmpinați de Dolly, Yoanna, Bimbo, Kimbo și Flipper, care vor..
Municipalitatea Ardino din Munții Rodopi a anunțat că a început pregătirea candidaturii pentru participarea la cea de-a cincea ediție a inițiativei „Cele mai bune sate turistice” a Organizației Mondiale a Turismului a ONU. Ideea programului internațional..
Startul oficial al sezonului turistic de vară va fi dat pe 31 mai în Pomorie. Prin alegerea acestei localitățidrept gazdă, Ministerul Turismului pune accentul pe promovarea unui produs turistic diversificat și durabil, care combină resursele naturale,..