Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Unii bulgari care locuiesc temporar în Israel au solicitat asistență la ambasada din Tel Aviv

Tel Aviv, 13 iunie 2025
Foto: AP/BTA

25 de bulgari care se află în Israel pentru o perioadă scurtă de timp au solicitat asistență la ambasada din Tel Aviv, a declarat pentru BNR Slavena Ghergova, ambasadoarea Bulgariei în statul evreu.

A fost declarat starea de urgență până sâmbătă la ora 20:00, iar spațiul aerian este închis.

Recomandarea pentru bulgarii din Israel este să rămână calmi, să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților israeliene și să se informeze în mod regulat despre situația din țară.

Cei care au solicitat ajutor și civilii rămași au fost informați să rămână în apropierea adăposturilor. Pentru moment, nu au pierdut zborurile, care sunt programate pentru duminică și luni.

”Situația este așa cum o vedeți. Spațiul aerian este închis, la fel și aeroportul, așteptăm să vedem care vor fi evoluțiile și apoi se vor lua măsurile necesare”, a declarat Ghergova prin intermediul jurnalistei Mira Stefanova de la programul „Horizont”. 

Editat de Ivo Ivanov

Publicație în limba română: Vlad Mitev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

GERB susține că angajatorii doresc o TVA mai mare; angajatorii resping această afirmație

Partidul GERB, aflat la guvernare, a susținut că angajatorii sunt în favoarea unei rate mai mari a TVA, dar organizațiile patronale au negat acest lucru, insistând că nu s-a făcut niciodată o astfel de propunere. Această clarificare a urmat unei..

publicat în 11.11.2025 la 17:15

Au început testele pe mare ale noii nave militare bulgare „Hrabri”

Noua fregată a Forțelor Navale Bulgare – „Hrabri” – a fost lansată la apă în lacul Varna, de la cheiul șantierului naval „MTG – Delfin”. Construcția navei modulare multifuncționale a început în 2022. Este prima dintre cele două nave construite la Varna..

publicat în 11.11.2025 la 12:45

Se propune interzicerea circulației camioanelor grele pe autostrăzi în zilele de sărbătoare și la orele de vârf

Agenția „Infrastructura Rutieră” propune introducerea unor restricții temporare pentru circulația camioanelor de peste 12 tone pe cele mai aglomerate autostrăzi din țară – „Trakia”, „Hemus” și „Struma” – pe durata sărbătorilor oficiale din 2026. Proiectul..

publicat în 11.11.2025 la 11:15