Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Douăzeci de plaje din zona de nord a litoralului bulgărsc al Mării Negre, rămân fără salvamari

Foto: BGNES

Un total de douăzeci de plaje din localitățile Shabla, Kavarna și Balchik din regiunea Dobrich vor rămâne fără salvamari în timpul sezonului estival, a anunțat corespondenta BNR Maya Rainova. Conform acesteia, prefectul regiunii și-a exprimat dorința ca statul să preia activitatea de salvare în apă, pentru patru dintre acestea.

Pentru al treilea an consecutiv, consiliile regionale ale Crucii Roșii Bulgare refuză să participe la operațiunile de salvare pe plajele de pe litoral, pe motiv că nu au crescut condițiile de remunerare, a declarat directorul organizației, dr. Artun Erinozov. „Finanțarea este foarte redusă – pentru aceste plaje, care se află în afara localităților, sunt necesare fonduri importante pentru transport, cazare, masă pentru salvamari, salarii, precum și pentru dotarea posturilor de salvare” a adăugat el.

Potrivit dr. Artyun Erinov, statisticile arată o scădere a numărului de cazuri de înec, dar, cu toate acestea, numărul plajelor nesupravegheate din regiunea Dobrich rămâne îngrijorător de ridicat./tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ministerul Turismului a deschis sezonul estival pentru 2025.

Ministerul Turismului a deschis sezonul estival 2025 cu un eveniment emoționant în Pomorie – un oraș care îmbină marea, istoria, cultura și posibilitățile de turism balnear și SPA.  „ Un început diferit pentru vara 2025! Succes tuturor celor din..

publicat în 02.06.2025 la 08:45

Fericire cu gust de vin în mijlocul stâncilor Ritlite din defileul Iskar

Situat pe fundalul stâncilor abrupte ale defileului Iskar, satul Lyutibrod a devenit un simbol al turismului viticol din țară. Cunoscut mai ales pentru un fenomen natural numit Ritlite, care marchează începutul nord-vestului, acest colț pitoresc al țării..

publicat în 30.05.2025 la 14:15
VisitBulgaria.com

Visit Bulgaria este noua imagine digitală a turismului bulgar

Portalul național de turism al Bulgariei are deja un nou nume și o nouă adresă web, a anunțat Ministerul Turismului. BulgariaTravel.org a devenit VisitBulgaria.com.  Potrivit ministrului turismului, Miroslav Borshosh, acesta este primul pas din procesul..

publicat în 19.05.2025 la 12:00