Președintele bulgar Rumen Radev a declarat că Sofia nu a impus niciodată un veto împotriva Macedoniei de Nord pe calea sa către UE, a transmis BGNES.
Radev a susținut o conferință de presă comună la Tirana cu președintele macedonean Gordana Siljanovska-Davkova și gazda albaneză Bayram Begaj, după reuniunea șefilor de stat ai țărilor din Procesul de cooperare în Europa de Sud-Est.
„Există un acord de bună vecinătate, prietenie și cooperare din 2017 și două protocoale la acesta. Există un cadru de negociere din 2022, un consens european al tuturor statelor membre și al guvernului Macedoniei de Nord, astfel încât Bulgaria nu a impus și nu va impune condiții în afara acestui acord, în afara cadrului de negociere și în afara celor două protocoale”, a declarat Radev.
„Ceea ce dorim să vedem este respectarea reală a drepturilor omului. Așteptăm de trei ani să înceapă procesul de aderare și să înceapă negocierile cu Macedonia de Nord, inclusiv cu modificările constituționale”, a subliniat președintele bulgar.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Președintele Rumen Radev a emis decrete prin care a numit ambasadori în Slovacia, Serbia și Tunisia. Snejana Ivanova Ioveva-Dimitrova a fost numită ambasador în Slovacia, Anghel Aleksandrov Anghelov în Serbia, iar Boryana Ivanova Simeonova în Tunisia...
Prim-ministrul Macedoniei de Nord și liderul partidului de guvernământ VMRO-DPMNE, Hristijan Mickoski, a acuzat din nou Sofia că nu respectă drepturile „minorității macedonene” din Bulgaria. La inaugurarea sediului Asociației VMRO-DPMNE Albania din..
„Momentul pentru un referendum privind euro a trecut irevocabil”, a declarat vicepreședintele Iliana Iotova, a raportat BGNES. „Nu văd niciun motiv pentru ca președintele Rumen Radev să retrimită parlamentului propunerea sa privind un referendum privind..