Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei a reușit să evacueze 148 de persoane din Israel

Foto: BTA

Avionul cu 148 de persoane evacuate din Israel a aterizat pe aeroportul Vasil Levski din Sofia la ora 02:30. 89 dintre aceștia sunt bulgari, 40 sunt români, iar alții sunt cetățeni ai Sloveniei, Statelor Unite, Belgiei, Albaniei și Kosovo. Aceștia au fost întâmpinați de reprezentanți ai misiunilor diplomatice ale țărilor lor, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.

Evacuarea a fost efectuată cu un zbor special charter din Sharm El-Sheikh. Anterior, cetățenii au fost transportați pe cale terestră din Israel în Egipt, sub măsuri de securitate sporite. A existat și o opțiune de rezervă pentru evacuare prin Iordania. Operațiunea a fost coordonată cu partenerii și instituțiile internaționale.

Se caută în continuare opțiuni pentru evacuarea bulgarilor care se află în Iran, dar situația este foarte complicată, a declarat ministrul afacerilor externe Gheorg Gheorghiev, care a susținut o conferință de presă la aeroport.

Editor: Ivo Ivanov

Publicare în limba română: Vlad Mitev

Foto: BTA




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Rosen Jeliazkov

Sofia a evacuat ambasada sa din Teheran

Misiunea diplomatică a Bulgariei la Teheran a fost evacuată. Ambasada va fi mutată temporar la Baku, capitala Azerbaidjanului. Prim-ministrul Rosen Jeliazkov a anunțat acest lucru jurnaliștilor din Sofia. Șaptesprezece bulgari, dintre care 12..

publicat în 19.06.2025 la 15:30
Gheorg Gheorghiev

Ministrul bulgar de externe: „Identitatea și limba macedoneană” sunt irelevante pentru integrarea Skopje în UE

”Dreptul internațional nu se referă la recunoașterea identităților și a limbilor, iar acest lucru se aplică și Macedoniei de Nord”, a declarat ministrul de externe Gheorg Gheorghiev, citat de BGNES. ”Formulări precum «recunoașterea identității..

publicat în 19.06.2025 la 14:00

Ambasadorul Poloniei predă simbolic președinția UE Danemarcei

În cadrul unei ceremonii desfășurate în stațiunea bulgară Sveti Vlas, ambasadorul Poloniei în Bulgaria, Maciej Szymański, a predat simbolic președinția Consiliului UE ambasadorului danez, Flemming Stender. Danemarca va prelua conducerea Consiliului pentru..

publicat în 19.06.2025 la 13:15