O masă rotundă pe tema „Securitatea cibernetică în apărarea oamenilor, educației și societății” va avea loc astăzi la Sofia, transmite BTA. Forumul este organizat de Consiliul Rectorilor, Academia Ministerului Afacerilor Interne și Școala Superioară de Securitate și Economie.
La masa rotundă vor fi discutate teme precum securitatea cibernetică în Bulgaria, necesitatea actualizării cadrului normativ în acest domeniu, rolul instituțiilor statului, al instituțiilor de învățământ, al universităților, al organizațiilor științifice, al mediului de afaceri și al sectorului neguvernamental în protecția persoanelor, a educației și a societății. Raportul principal va fi prezentat de dr. Ivan Blagoev de la Academia Bulgară de Științe.
Evenimentul va fi onorat de prezența unor înalți reprezentanți ai puterii legislative, executive și judecătorești, au declarat organizatorii./DC
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Sâmbătă, temperaturile minime vor fi cuprinse între 10° C și 19° C, iar la Sofia 10° C. În timpul zilei va fi soare cu nori cumulus după amiază, iar în unele zone montane din sudul Bulgariei vor fi ploi și furtuni. Vântul va fi slab, în Câmpia Dunării,..
Vineri va fi în mare parte însorit, cu averse izolate în zonele sud-estice îndepărtate Nori cumulus și cumulonimbus puternici se vor forma în cursul nopții de joi spre vineri în centrul și estul Bulgariei. Vor fi averse intense de scurtă durată,..
Peste 1000 de oi sunt sacrificate în satul Șeinovo din Kazanlak din cauza variolei Uciderea a puțin peste 1000 de oi din două ferme de animale din satul Șeinovo, lângă Kazanlak, a început din cauza unei epidemii de variolă la rumegătoarele mici, a..
Parlamentul bulgar a aprobat noi reguli pentru scuterele electrice, care introduc înregistrarea obligatorie și răspunderea civilă, în conformitate cu..
Peste 1000 de oi sunt sacrificate în satul Șeinovo din Kazanlak din cauza variolei Uciderea a puțin peste 1000 de oi din două ferme de animale din satul..
Agenția de Stat pentru Refugiați, împreună cu Consiliul de Miniștri, va implementa un proiect pilot pentru Bulgaria și Uniunea Europeană, care vizează..