Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Aeroportul Sofia a primit un premiu prestigios din partea Asociației Europene a Aeroporturilor

Foto: Arhivă BTA

Aeroportul „Vasil Levski” din Sofia a primit premiul ACI EUROPE pentru „Cel mai bun aeroport din Europa”. Distincția a fost acordată în categoria aeroporturilor cu un trafic de 5 până la 10 milioane de pasageri, a anunțat operatorul „SOF Connect”.

„Recunoașterea este un motiv de mândrie națională. Este rezultatul eforturilor a sute de profesioniști care, cu perseverență, viziune și responsabilitate, contribuie la funcționarea modernă și eficientă a celui mai mare aeroport bulgar. Distincția dovedește că Bulgaria poate fi lider și un etalon în domeniul transportului aerian, atunci când statul și sectorul privat lucrează mână în mână”, se arată în felicitarea adresată de viceprim-ministrul și ministrul transporturilor, Grozdan Karadzhov.

În categoria sub 5 milioane de pasageri, distincția a fost acordată aeroportului „Cork” din Irlanda, în cea de 10-25 milioane de pasageri – aeroportului „Hamburg” din Germania, iar în cea de 25-40 milioane de pasageri – Aeroportului Internațional din Atena, iar pentru categoria de peste 40 de milioane de pasageri, distincția a fost acordată aeroportului „Fiumicino” din Roma, Italia.

Asociația ACI EUROPE numără peste 600 de aeroporturi din 55 de țări, care asigură peste 95% din traficul aerian din Europa.

Redactor: Ivo Ivanov

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

O navă de origine rusă, cu istoric neclar, a ajuns până la țărmul bulgăresc

Nava-fantomă VIVA 962 a schimbat cel puțin zece nume și numeroși proprietari înainte de a apărea, pe 1 noiembrie, în mod neașteptat în apropiere de Capul Emine. Echipajul este format dintr-un căpitan și un mecanic, ambii având pașapoarte ucrainene..

publicat în 06.11.2025 la 16:00

Bulgaria și Macedonia de Nord semnează un acord pentru conexiune feroviară

Vicepremierii și miniștrii transporturilor din Bulgaria și Macedonia de Nord, Grozdan Karadjov și Aleksandar Nikoloski, vor semna astăzi Acordul privind pregătirea, construirea și exploatarea unui tunel feroviar transfrontalier între cele două țări...

publicat în 06.11.2025 la 10:00

Cultivatorii de tutun se opun interzicerii subvențiilor pentru sector în Uniunea Europeană

Asociația Națională a Cultivatorilor de Tutun – 2010 (NAT–2010) își exprimă opoziția față de propunerea de încetare a sprijinului public pentru cultivarea tutunului în Uniunea Europeană. Într-o scrisoare adresată Ministerului Agriculturii, organizația..

publicat în 05.11.2025 la 13:30