Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Kiril Petkov și-a dat demisia din funcția de copreședinte al „Continuăm schimbarea”

Foto: BTA

Kiril Petkov a anunțat într-o conferință de presă că își asumă responsabilitatea politică și își dă demisia din funcția de copreședinte al „Continuăm schimbarea” (, abreviat PP, parte a coaliției „Continuăm schimbarea” - Bulgaria Democrată, care este a doua coaliție ca număr de deputați în Adunarea Națională) și părăsește parlamentul în calitate de deputat. 

Demisia vine pe fondul unui scandal în jurul formațiunii PP, izbucnit după ce luni, 23 iunie, primarii marilor sectoare din capitala bulagră, „Lyulin” și „Mladost”, Georgi Todorov și Ivaylo Kukurin, au anunțat că părăsesc partidul și vor continua să lucreze ca primari independenți din cauza presiunilor exercitate asupra lor pentru a participa la licitații publice în prealabil convenite. 

A doua zi, viceprimarul Sofiei, Nikola Barbutov, responsabil cu „Politici europene, activitate internațională și turism”, a fost dus de poliție de la Primăria Capitalei pentru a fi audiat de Comisia Anticorupție. Ieri, primarul Sofiei, Vasil Terziev, l-a demis pe Barbutov din funcție și a dispus un audit intern al tuturor contractelor de achiziții publice atribuite de Barbutov, a informat reportera Evelina Stoyanova. 

Mai devreme în cursul zilei de ieri, în presă a fost difuzată o înregistrare despre care se susține că este între viceprimarul Sofiei, Nikola Barbutov, și primarul districtului „Lyulin”, Georgi Todorov, în care se discută despre înțelegeri privind achizițiile publice în Primăria Capitalei.

Nu știu dacă această înregistrare este autentică, dar dacă este, reprezintă un eșec al integrității acestor oameni”, a comentat Petkov. El a fost categoric că nimeni din conducerea partidului nu știa că au avut loc discuții despre bani între membri ai partidului și că niciuna dintre persoanele implicate nu l-a contactat pe el sau pe altcineva din conducerea PP, a transmis reportera Maria Fileva.

Petkov a anunțat că Asen Vassilev rămâne la conducerea partidului. Vassilev nu a fost prezent la conferința de presă.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Curtea Constituțională s-a pronunțat privind refuzul referendumului pentru euro

„Președintele Parlamentului nu are dreptul să se pronunțe în mod unilateral asupra unui referendum național” , reiese dintr-o decizie a Curții Constituționale în legătură cu refuzul fostei președinte a Parlamentului, Natalia Kiselova, de a înainta spre..

publicat în 18.11.2025 la 17:30
Майкъл Макграт

UE așteaptă din partea Bulgariei condamnări pentru corupție la nivel înalt

„Condamnările pentru corupție la nivel înalt în Bulgaria, au fost până acum limitate. Este nevoie de un progres durabil în combaterea acesteia”, a declarat Comisarul european pentru justiție, Michael McGrath după reuniunea Consiliului UE pentru Afaceri..

publicat în 18.11.2025 la 12:30
Jecio Stankov

Derogarea de la sancțiunile impuse Lukoil poate fi prelungită dacă este necesar, afirmă ministrul Energiei, Stankov

Bulgaria nu are condiții suplimentare din partea Statelor Unite pentru intrarea în vigoare a derogării de la sancțiunile impuse Lukoil, a declarat ministrul Energiei, Jecio Stankov, pentru BNT. Dacă este necesar, amânarea sancțiunilor împotriva Lukoil..

publicat în 17.11.2025 la 13:15