Pentru încă o dată, tinerii medici, stagiarii și studenții la medicină ies la protestul național „Viitor în Bulgaria”. Ei cer îmbunătățirea condițiilor de muncă, creșterea salariilor, condiții motivante pentru formarea postuniversitară și o strategie pe termen lung pentru păstrarea personalului medical în țară.
În Sofia, protestul va avea loc în fața Ministerului Sănătății.
Situația incendiilor din Bulgaria rămâne complexă, astfel încât dezbaterea politică pe această temă ar trebui să fie constructivă, nu distructivă. Acesta a fost mesajul transmis de premierul Rosen Jeliazkov la începutul ședinței de guvern. El a mulțumit..
Pompierii și voluntarii au reușit să salveze satul Ploski, din regiunea Sandanski, de marele incendiu care face ravagii de cinci zile în partea de vest a Munților Pirin. Marți, în jurul orei 23:30, a început evacuarea a 500 de locuitori. O parte dintre..
Societatea bulgară se află la un nivel mediu european în ceea ce privește utilizarea aplicațiilor generative de inteligență artificială. Asta arată datele unui sondaj național reprezentativ realizat de agenția „Alpha Research” în perioada 7–14 iulie..
”Cel puțin 870 de persoane ar putea beneficia de inițiativa ”Eu aleg Bulgaria”, care are ca scop atragerea acestora înapoi în Bulgaria din străinătate...
Au fost anunțate licitații publice pentru ultimii 2,4 km ai liniei ferate de la Ghiueșevo la Macedonia de Nord, precum și pentru tronsonul Sofia-Radomir...
Elevii bulgari care au participat la olimpiadele internaționale de științe și lingvistică s-au întors acasă cu 12 distincții obținute în cadrul celor mai..